Zion Williamson s-a înscris în NBA Draft 2019

Zion Williamson a anunțat că s-a înscris în NBA Draft 2019. Desemnat cel mai bun jucător al anului în singurul său sezon la nivelul ligii universitare nord-americane, cel mai așteptat jucător de la LeBron James încoase a oficializat decizia pe care o aștepta toată lumea.

După un sezon alături de Duke Blue Devils, Zion a anunțat decizia de a-și începe cariera profesionistă printr-o postare pe contul personal de Instagram.

View this post on Instagram

🔵Thank you Duke🔵#thebrotherhood

A post shared by Zion Williamson (@zionlw10) on

Williamson va aniversa 19 ani de viață în luna iulie. El măsoară 2.01 metri și cântărește 129 kilograme. El evoluează la pozițiile 3-4. În sezonul 2018/19, Zion a avut medii de 22.6 puncte și 8.9 recuperări pe partidă în NCAA.

Este de așteptat ca Zion Williamson să fie ales cu prima opțiune în NBA Draft 2019 indiferent cine va câștiga loteria. Aceasta are loc pe 14 mai. Draft-ul se va desfășura pe 20 iunie anul curent.

Între timp, este de așteptat ca Zion să semneze unul dintre cele mai mari contracte de sponsorizare din istoria baschetului profesionist. Companiile producătoare de echipament sportiv se luptă pentru obținerea semnăturii sale. Totodată, este posibil ca Williamson să joace la FIBA Basketball World Cup 2019 înainte de a debuta ca jucător profesionist.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.