Xavi Pascual a fost desemnat cel mai bun antrenor al sezonului în Spania

Xavi Pascual, antrenorul echipei FC Barcelona, a fost recompensat cu titlul de cel mai bun antrenor la sezonului 2015/16 în Liga ACB. Calatanul a ghidat formația blaugrana spre locul 1 la încheierea sezonului regulat.

Barcelona a avut un bilanț general de 29-5, identic cu cel al marii rivale madrilene. Avantajul formației roș-albastre constă în faptul că a învins la diferența mai mare în meciurile directe. Acesta a fost al 2-lea bilanț ca valoare de la implementarea sistemului cu 18 echipe și 34 etape în sezonul regulat, consemnat în sezonul 1996/97.

Pascual câștigă titlul de antrenor al anului în Liga ACB pentru a 4-a oară. El a mai obținut această distincție de trei ori consecutiv, în 2010, 2011 și 2012.

Trofeul vine într-un moment dificil pentru Pascual. Barcelona a pierdut pentru prima dată în istorie în primul tur al Cupei Spaniei și a ratat calificarea la turneul final al Euroligii masculine. De altfel, aceste rezultate au condus, cel puțin la nivel de zvonuri, conducerea clubului catalan să caute un eventual înlocuitor pentru antrenorul amintit.

Iată ce a declarat Xavi Pascual după primirea acestei distincții: „Sunt extrem de fericit deoarece reflectă activitatea, ca întreg, echipei. Am avut parte de un sezon dificil, cu adversari de valoare  ridicată. Cu toate acestea, noi am fost cea mai constantă echipe dintre toate.”

FC Barcelona întâlnește pe Fuenlabrada în primul tur al playoff-ului. Se joacă pe sistemul cel mai bun din trei meciuri.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.