Will Cherry este noul jucător al lui Olympiacos Pireu

Will Cherry este noul jucător al lui Olympiacos Pireu. Acesta sosește de la Santa Cruz Warriors, alături de care a jucat în G-League. Aici, a avut medii statistice de 9.1 puncte, 4.2 pase decisive și 1.6 intercepții pe partidă.

În vârstă de 28 ani, Cherry măsoară 1.85 metri și este fundaș. El vine la formația antrenată de către David Blatt în locul lui Briante Weber, jucător de care grecii s-au despărțit pe cale amiabilă. Grecii aveau nevoie de un fundaș în condițiile în care Vassilis Spanoulis și Janis Strelnieks sunt accidentați.

Absolvent al universității Montana în 2013, Cherry a fost campion al Lituaniei în 2015. De-a lungul carierei sale profesioniste Will a jucat pentru Canton Charge, Cleveland Cavaliers, Žalgiris Kaunas, Alba Berlin, Gaziantep, Cedevita Zagreb și Santa Cruz Warriors.

Astfel, Cherry va juca din nou pentru David Blatt. Cei doi au colaborat în urmă cu cinci ani la Cleveland Cavaliers. El are doar opt meciuri jucate în NBA, alături de 15 apariții în Euroliga masculină, unde a avut medii de 7.1 puncte, 2.4 recuperări. 1.7 pase decisive și 1.0 intercepții în 19 minute pe partidă.

Reamintim că Olympiacos Pireu a rămas și fără Axel Toupane. Francezul a reziliat unilateral contractul cu formația elenă pe motiv de neplată a salariilor.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.