VIDEO. În seara dedicată lui Ben Wallace, Pistons înving campioana

Detroit Pistons s-au alimentat din energia cu care a jucat Ben Wallace pentru a spulbera campioana în exercițiu. Chiar dacă acest lucru s-a întâmplat pentru o seară, a fost la momentul oportun. Gruparea din Michigan a însinv pe Golden State Warriors cu scorul de 113-95.

Pistons s-au desprins la 16 lungimi pe tabela de marcaj în prima repriză, pentru ca în pauza meciului să organizeze ceremonia de retragere a numărului cu care Big Ben a jucat pentru Pistons, alături de care a câștigat un titlu NBA și a mai disputat o finală, respectiv mai multe finale de conferință. La ceremonie au participat ceilalți oameni importanți în succesul lui Detroit din deceniul precedent precum Chauncey Billups, Richard Hamilton, Tayshaun Prince, Rasheed Wallace, dar și antrenorul Larry Brown.

Dincolo de retragerea unui alt maiou și arborarea sa în înaltul sălilor din NBA, numele lui Ben Wallace continuă să reprezinte un exemplu pe care antrenorii îl oferă tinerilor care doresc să performeze în sportul profesionist. Un jucător limitat din punct de vedere al bagajului tehnic, însă cu o inimă uriașă și cu un nivel de angajament extraordinar, a reușit să facă performanță, să fie liderul unei echipe care a câștigat titlul NBA în anul 2004 și a fost la câteva minute de cel din 2005. Este o sursă de inspirație pentru cei care își doresc să realizeze ceva, dar e posibil să li se spună că nu sunt cei mai potriviți pentru acel lucru.

Kentavious Caldwell-Pope, fundașul actualei echipe a lui Pistons, a declarat că „energia a fost în clădire, a fost alături de noi”. De altfel, la meci au asistat 21.584 spectatori, adică Palace of Auburn Hills a fost arhiplină. O raritate în ultimii ani pentru legendara sală a lui Pistons.

Caldwell-Pope și Reggie Jackson au avut câte 20 puncte, iar Andre Drummond a bifat 14 puncte, 21 recuperări și 3 capace pentru învingători. De cealaltă parte, Stephen Curry a avut 38 puncte, 7 recuperări și 5 pase decisive pentru Warriors.

Detroit are 22-18 la general. În schimb, Golden State are 37-4 și suferă al 2-lea eșec în ultimele trei meciuri disputate.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.