Utah Jazz au eliminat pe OKC Thunder

Utah Jazz au pătruns în semifinalele Conferinței Vest din playoff-ul NBA 2018. Gruparea din Salt Lake City a eliminat pe Oklahoma City Thunder după 96-91 în Meciul 6.

OKC Thunder au recuperat un deficit de 13 puncte, apropiindu-se la 92-91 în penultimul minut, însă Donovan Mitchell a punctat pentru amfitrioni pentru a-i desprinde la trei lungimi. A urmat o posesie foarte lungă pentru vizitatori, elevii lui Billy Donovan culegând patru recuperări ofensive la aceeași fază de joc. Russell Westbrook și Paul George au ratat două respectiv trei aruncări. Patru dintre aceste cinci încercări s-au consemnat de pe semicerc, adică ar fi restabilit egalitatea.

Foto: Sue Ogrocki

Jazz au recuperat defensiv prin același Mitchell cu 15 secunde înainte de final. El a fost trimis la linia de pedeapsă de unde a consfințit victoria și clificarea în turul al 2-lea din playoff-ul NBA. De altfel, tânărul jucător amintit a mai adăugat un meci și câteva momente extraordinare pentru un debutant în cea mai puternică ligă de pe planetă.

Primul sfert a fost adjudecat de OKC cu 22-18, după care Utah a replicat, egalând situația la 41. Secvența a 3-a a consemnat o explozie ofensivă a gazdelor, care s-au desprins la 78-70. Diferența a urcat la 86-73, însă Thunder nu au renunțat. Un parțial de 19-6 a strâns situația la un punct, însă vizitatorii nu au reușit să mai puncteze.

Mitchell a totalizat 38 puncte, 4 recuperări, alți patru jucători având cel puțin 11 puncte marcate pentru Utah. Russell Westbrook a replicat cu 46 puncte, 10 recuperări și 5 pase decisive, iar Steven Adams a terminat cu 19 puncte, 15 recuperări pentru OKC.

Paul George a avut o seară mizerabilă. El a terminat cu 2/16 la aruncările din acțiune pentru un total de 5 puncte în 45minute de joc. Acesta a adăugat 8 pase decisive și 3 recuperări, cu o intercepție și șase posesii pierdute.

Scorul general a fost de 4-2 în favoarea celei de-a 5-a clasate în Conferința Vest. Este a 2-a serie în actualul playoff NBA câștigată de echipa care nu a beneficiat de avantajul terenului propriu. Cealaltă este New Orleans Pelicans.

Tabloul semifinalelor conferințelor este următorul:

Vest
Houston Rockets vs Utah Jazz
Golden State Warriors vs New Orleans Pelicans

Est
Toronto Raptors vs Cleveland Cavaliers/Indiana Pacers
Boston Celtics/Milwaukee Bucks vs Philadelphia 76ers

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.