Un nou eșec pentru Murcia și Cățe în campionatul Spaniei

UCAM Murcia a suferit o nouă înfrângere în Liga ACB. În pofida parcursului excelent în Basketball Champions League, echipa la care activează Emanuel Cățe întâmpină dificultăți în competiția internă.

Murcia a cedat pe teren propriu, scor 67-77, în prima etapă a returului. Echipa lui Cățe a cedat în compania Andorrei, echipă cu un parcurs solid atât pe plan internațional în sezonul 2018/19 și care avea neapărată nevoie de o victorie pentru a se înscrie în lupta de calificare în playoff-ul campionatului Spaniei.

Venit de pe bancă, Cățe a bifat 11 minute și 26 secunde de joc, totalizând patru puncte cu 2/4 la aruncările din acțiune. Compatriotul nostru a cules trei recuperări, una dintre ele ofensivă. A încheiat partida cu un indice de șase la eficiență.

În urma acestui rezultat, UCAM Murcia are 5-13 la general și se situează pe locul 17 în clasamentul la zi în primul eșalon baschetbalistic al Spaniei. În schimb, Andorra are 9-9 la general. Reamintim că Andorra este deja calificată în playoff-ul EuroCup, iar Murcia în playoff-ul Champions League.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.