UCAM Murcia îl demite pe antrenorul care l-a readus pe Cățe în Liga ACB

Javier Juarez, antrenorul care l-a readus pe Emanuel Cățe în Liga ACB, a fost demis de la cârma lui UCAM Murcia. Anunțul a fost făcut de clubul amintit în cursul dimineții de duminică (27.01), la câteva ore după eșecul suferit pe teren propriu cu Andorra, în prima etapă din returul sezonului regulat al Ligii ACB.

Comunicatul emis de club este foarte scurt. În cadrul acestuia se menționează că decizia a fost luată ca urmare a amintitului eșec și i se urează mult succes în continuarea activității sale. Nu se menționează cine va prelua echipa.

De notat că în cursul lunii ianuarie, conducerea clubului a adus întăriri la nivelul lotului de jucători. Juarez i-a legitimat pe Luka Mitrovic și Dino Radoncic. Cel din urmă este un produs al lui Real Madrid, pe care Juarez a avut oportunitatea să-l urmărească în perioada junioratului. Reamintim că Murcia are sub contract câteva nume importante precum Brad Oleson sau Damjan Rudez, primul cu bogată experiență în Euroligă, iar cel din urmă a experimentat jocul din NBA.

În vârstă de 50 ani, Juarez are o experiență de 14 ani în antrenorat. El a condus echipe din eșaloanele inferioare ale Spaniei și l-a remarcat pe Cățe în perioada petrecută în calitate de antrenor la echipa a 2-a a lui Real Madrid, când compatriotul nostru juca pentru juniorii aceluiași club.

Juarez a fost numit la cârma Murciei în vara anului 2018, iar Emi Cățe a fost una dintre primele sale mutări. În plus, Juarez are o relație foarte bună cu Luka Doncic, alături de care organizează un camp de baschet pentru tineri. Angajamentul cu Murcia a fost primul pentru Javi Juarez în primul eșalon al Spaniei. Totodată, aceasta a fost prima sa experiență în cupele europene.

Sub comanda lui Javier Juarez, UCAM Murcia a obținut cinci victorii în 18 partide în Liga ACB, respectiv 13 victorii din 14 meciuri (două în preliminarii) în Basketball Champions League. Este limpede că schimbarea de antrenor se face din cauza parcursului modest în campionat, acolo unde Murcia se situează în prezent pe loc retrogradabil.

Sub comanda lui Juarez, Emanuel Cățe a avut medii statistice de 5.4 puncte, 3.0 recuperări și 6.9 la eficiență în 14 minute cu 17 meciuri jucate în Liga ACB, respectiv 6.8 puncte, 5.7 recuperări și 1.0 capace pentru 10.0 la eficiență în aproape 19 minute pe partidă în 11 apariții în grupele Basketball Champions League.

Următorul meci al Murciei are loc marți (29.01), pe teren propriu, în compania lui MHP Riesen Ludwigsburg. Ibericii sunt deja calificați în playoff-ul Basketball Champions League din postură de câștigători ai grupei din care fac parte.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.