UCAM Murcia a încheiat faza grupelor în Basketball Champions League cu cel mai bun bilanț

Emanuel Cățe și UCAM Murcia au încheiat faza grupelor în Basketball Champions League cu o nouă victorie. Ibericii au depășit pe Banvit Bandirma, scor 86-71, în etapa a 14-a. Meciul s-a desfășurat marți (05.01), în Spania.

Jocul a fost controlat de amfitrioni, aceștia desprinzându-se decisiv în prima repriză. Scorul la capătul secvenței inaugurale a fost de 29-13, iar la jumătatea confruntării era de 52-31. Turcii au redus ușor din deficit, fără a pune în dificultate formația din Murcia.

Emi Cățe a totalizat 21 minute și 23 secunde pe parchet, perioadă în care a contabilizat 7 puncte, având 3/3 din acțiune și 1/2 la linia de pedeapsă. Românul a adăugat 2 recuperări, 2 intercepții, o pasă decisivă și un capac cu două posesii pierdute. El a încheiat meciul cu 10 la eficiență și 3 la +/-.

Cățe a bifat 13 prezențe în faza grupelor (15 în total de la startul competiției) și a avut medii statistice de 7.5 puncte, 5.8 recuperări (2.9 ofensive), 1.0 capace, 0.8 pase decisive și 0.8 intercepții pentru 11.3 la eficiență și 2.7 la +/-. Sportivul în vârstă de 21 ani a avut procentaje de 61% la aruncările din acțiune și 60% la linia de pedeapsă.

Murcia a câștigat Grupa A cu un bilanț general de 13 victorii și o înfrângere. Este singura echipă din întreaga competiție (patru grupe de câte opt echipe fiecare) ce a pierdut un singur meci. Ibericii au pătruns în playoff, acolo unde urmează să fie capi de serie, ceea ce înseamnă că atât în optimile de finală, cât și în sferturi (dacă se califică), vor disputa manșa a 2-a pe teren propriu.

Celelalte rezultate ale ultimei etape în Grupa A

MHP Riesen Ludwigsburg vs Nizhny Novgorod, scor 59-85
Le Mans Sarthe vs Anwil Wlocklawek, scor 88-79
BK Ventspils vs Sidigas Avellino, scor 106-102

Avellino a pierdut în prelungiri pe terenul campioanei Letoniei. În urma acestui rezultat italienii au fost egalați în clasament atât de Le Mans Sarthe, cât și de Nizhny Nodgorod. La situație de egalitate în trei, formația italiană a fost cel mai slab clasată, coborând pe locul al 5-lea, ratând calificarea în playoff-ul BCL.

Clasamentul final al Grupei A

  1. UCAM Murcia – 13/1
  2. Banvit Bandirma – 9/5
  3. Nizhny Novgorod – 7/7
  4. Le Mans Sarthe – 7/7
  5. Sidigas Avellino – 7/7
  6. BK Ventspils – 6/8
  7. Anwil Wlocklawek – 4/10
  8. MHP Riesen Ludwigsburg – 3/11

Primele patru clasate au avansat în playoff-ul Basketball Champions League. Locurile 5 și 6 sunt eligibile să participe în playoff-ul FIBA Europe Cup.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.