Tony Crocker va debuta în Euroliga masculină la startul ediției 2018/19

Khimki Moscova a oficializat legitimarea americanului Tony Crocker. În vârstă de 31 ani, înalt de 1.98 metri, acesta și-a început cariera proesionistă în anul 2010, pentru ca opt ani mai târziu să fie legitimat de o echipă din Euroliga masculină.

Povestea acestui jucător se aseamănă cu a lui Ricky Hickman sau Clevin Hannah, americani care au debutat în baschetul profesionist în Liga Națională. Crocker a debutat în Ungaria, alături e Albacomp Szekesfehervar, unde a evoluat în sezonul 2010/11, după patru ani alături de universitatea Oklahoma în NCAA.

Ulterior, Crocker a jucat pentru KTP Kotka (Finlanda), Keravnos (Cipru), Nea Kifisia (Grecia), Hapoel Holon (Isrel), respectiv Yesilgiresun și Tofas Bursa (ambele Turcia). Cu excepția celei din urmă, Tony a juat un sezon întreg la fiecare echipă. Alături de gruparea din Bursa a petrecut ultimele două sezoane, având medii statistice de peste 14 puncte, 3 recuperări și 2.5 pase decisive pe partidă.

Crocker se află la primul contact cu o echipă din Rusia. El va juca în sezonul 2018/19 în Liga VTB și Euroliga masculină, urmând să fie coleg cu Alexey Shved, cel mai bine plătit jucător de baschet al Europei.

Este cel de-al 5-lea transfer al verii pentru formația antrenată de Georgios Batzokas. Finalista Ligii VTB în ultimele două ediții, sfertfinalistă a ultimei ediții de Euroligă, formația galben-albastră i-a mai legitimat în această vară pe Petr Gubanov, Casey Prather, Jordan Mickey și Dee Bost.

Crocket devine cel de-al 7-lea american din lotul lui Khimki. Alături de Prather, Mickey și Bost, la această echipă evoluează și Anthoyn Gill, Charles Jenkins, respectiv Malcolm Thomas. Ultimii trei au evoluat și în stagiunea precedentă sub comanda lui Bartzokas. Al 8-lea străin este sârbul Stefan Markovic.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.