Timișoara se impune în prima manșă a dublei cu Dinamo Știința în Cupa României

SCM Timișoara a câștigat prima manșă a dublei cu Dinamo Știința București, contând pentru sferturile de finală ale Cupei României la baschet masculin – ediția 2018/19. Confruntarea a avut loc miercuri (13.03), la Sala Constantin Jude și s-a încheiat cu scorul de 86-75.

Partida a demarat spectaculos, cu șapte schimbări la conducere pe parcursul unui prin sfert extrem de bogat în realizări pe tabela de marcaj. Timișoara a reușit un parțial de 10-2 în finalul acestei perioade pentru a se desprinde la 32-26, la prima pauză.

Sfertul al 2-lea a fost mai sărac în realizări pe tabela de marcaj. Dinamo Știința a reacționat bine în debutul acestuia și a trecut la conducere, însă la jumătatea meciului formația gazdă conducea cu scorul de 45-44.

În repriza secundă formația gazdă a avut în permanență avantaj pe tabela de marcaj. Alb-violeții s-au desprins la peste zece puncte, însă oaspeții au strâns la 64-58 cu zece minute înainte de final. Dinamo Știința s-a apropiat la o posesie în debutul sfertului 4, însă bănățenii au reușit să se desprindă din nou la zece puncte.

Formația antrenată de Cristian Bota a controlat lupta la recuperare și a avut procentaje superioare la aruncări. Pe de altă parte, Timișoara a comis foarte multe greșeli, ilustrate în raportul posesiilor pierdute.

Vladan Vukosavljevic a avut o nouă prestație impresionantă. Pivotul ex-iugoslav al Timișoarei a contabilizat 32 puncte, având 9/14 la aruncîrile din acțiune și 11/14 la linia de pedeapsă. El a adăugat 11 recuperări. Octavian Popa Calotă a izbutit 22 puncte, 6 recuperări, iar Sherwood Brown a terminat cu 16 puncte, 8 recuperări pentru învingători.

În replică, Michael Deloach a încheiat cu 19 puncte, 7 recuperări, 5 pase decisive, Ousmane Barro a totalizat 18 puncte, 4 recuperări, iar Justin Baker și Modestas Kumpys au reușit câte 12 puncte și 4 pase decisive fiecare pentru Dinamo Știința București.

Returul are loc miercuri (20.03), cu începere de la ora 18:15, la București. Partida va fi transmisă în direct la DigiSport.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.