Timișoara învinge Pitești și va termina sezonul regulat pe locul 5

SCM Timișoara s-a impus în confruntarea cu BCM U FC Argeș Pitești, contând pentru etapa a 9-a din Grupa Roșie a Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2018/19. Rezultatul final al partidei transmise în direct la DigiSport a fost de 100-84.

Partida a fost controlată de bănățeni. Aceștia au marcat 35 puncte în primul sfert și conduceau cu 67-48 la jumătatea partidei după ce au avut un maxim de 24 puncte în plus pe tabela de marcaj la un moment dat. Argeșenii au echilibrat puțin situația în sfertul al 3-lea, dar nu au reușit să recupereze întreg deficitul.

Echipa antrenată de Cristi Bota a marcat zece coșuri de trei puncte în prima repriză. Timișoara a încheiat cu procentaje superioare la aruncările din acțiune și a avut un număr aproape dublu de vizite la linia de pedeapsă. Pitești a avut un număr mai mare de aruncări din acțiune, însă procentajul nu a ajutat-o. oaspeții au stat mai bine la intercepții și posesii pierdute.

Sherwood Brown a reușit 30 puncte, 11 recuperări, Brandon Randolph a adăugat 20 puncte, iar Marko Stojadinovic a izbutit câte 14 puncte, 4 pase decisive pentru învingători. În replică, Jahii Carson a terminat cu 14 puncte, Mladen Jeremic a avut 13 puncte, 5 pase decisive, Maksim Sturanovic a adăugat 11 puncte, 6 recuperări, iar Maskym Korniienko a terminat cu 10 puncte, 8 recuperări și 4 pase decisive pentru Pitești.

SCM Timișoara a jucat pentru a 2-a oară consecutiv fără Octavian Popa Calotă. De cealaltă parte a revenit Marius Ciotlăuș, iar Radu Paliciuc a fost înscris pe foaia de arbitraj, revenind astfel după o intervenție chirurgicală.

În urma acestui rezultat, SCM Timișoara are 10-13, iar BCM U FC Argeș Pitești este la 9-14. Scorul general al duelurilor directe a devenit 2-2, bănățenii bucurându-se de avantajul coșaverajului în cele patru întâlniri cu piteștenii. Astfel, devine limpede că indiferent ce se întâmplă în ultima etapă ordinea finală a Grupei Roșii va fi:

3. CSM CSU Oradea
4. SCM U Craiova
5. SCM Timișoara
6. BCM U FC Argeș Pitești

Așadar, cunoaștem primele două dueluri din sferturile de finală:

CSM CSU Oradea vs BCM U FC Argeș Pitești
SCM U Craiova vs SCM Timișoara

Se va juca pe sistemul cel mai bun din cinci partide.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.