S-a terminat hegemonia lui Panathinaikos și Olympiacos în baschetul elen

AEK Atena a furnizat surpriza în baschetul elen. Gruparea amintită a spart hegemonia instaurată de Panathinaikos Atena și Olympiacos Pireu. Echipa antrenată de către Dragan Sakota a învins pe Olympiacos în finala Cupei Greciei, scor 88-83.

Manny Harris a totalizat 17 puncte, 4 recuperări și a fost desemnat MVP al finalei. El a înscris un coș cu 15 secunde înainte de final prin care AEK s-a desprins la două posesii pe tabela de marcaj.

AEK a controlat situația pe tabela de marcaj aproape în permanență și conducea la pauză cu scorul de 45-42. Vassilis Spanoulis a făcut tot ce a putut pentru a se opune, având 20 puncte și 9 pase decisive.

Acesta este primul trofeu de Cupa Greciei pentru AEK Atena după cel cucerit în anul 2001. Este primul trofeu în orice competiție pentru această grupare după campionatul cucerit în anul 2002.

De altfel, AEK Atena are acum patru cupe ale Greciei câștigate și alte șapte finale pierdute. Această grupare are și un titlu de campioană. În schimb, Olympiacos rămâne cu nouă trofee de cupă și ajunge la opt finale pierdute.

Nicio echipă în afara lui Olympiacos Pireu și Panathinaikos Atena nu a reușit să cucerească vreun trofeu în Grecia din anul 2004. Ultima echipă care a izbutit acest lucru a fost Aris Salonic, în Cupa Greciei din sezonul 2003/04.

Așadar, seria de 27 trofee cucerite în baschetul elen de Panathinaikos și Olympiacos a fost oprită. Verzii au câștigat 22, iar alb-roșii și-au trecut în cont cinci.

De notat că în actualul sezon competițional, AEK Atena are 10-6 la general în campionatul Greciei, unde se situează pe locul 4, la egalitate cu a 3-a clasată, Lavrio. Totodată, AEK este calificată în optimile de finală ale Basketball Champions League, unde se duelează cu CEZ Nymburk.

Foto www.eurohoops.net

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.