SUA și China sunt campioane mondiale în baschetul 3×3

FIBA 3×3 World Cup 2019 s-a încheiat duminică (23.06), la Amsterdam, Olanda. La capătul a șase zile de competiție s-au stabilit noile campioane mondiale. Aceasta a fost cea de-a 6-a ediție din istorie.

Statele Unite ale Americii, la masculin, respectiv China, la feminin, au devenit campioane mondiale. Ambele se află la primul titlu mondial din istorie.

Team USA a depășit Letonia, scor 18-14, în ultimul act al competiției masculine. Este cea de-a 2-a medalie pentru americani, după argintul cucerit în urmă cu trei ani la Guangzhou.

Team USA a avut un stagiu comun pe parcursul precedentelor trei săptămâni. Canyon Barry, Damon Huffman, Robbie Hummel și Kareem Maddox au alcătuit echipei Statelor Unite ale Americii. De notat că Huffman a fost inclus în echipă în condițiile în care Briante Weber ar fi trebuit să facă parte din echipă.

În altă ordine de idei, Robbie Hummel, după o carieră solidă în baschet, cu angajamente în NBA și Euroligă, după ce a cochetat cu renunțarea la cariera de jucător, a devenit campion mondial în baschetul 3×3. El a fost desemnat MVP al competiției. Alături de Hummel, în echipa ideală a turneului a fost inclus Karlis Lasmanis (Letonia) și Michael Hicks (Polonia).

De asemenea, Canyon Barry – fiul legendarului Rick Barry, respectiv frate de tată al lui Brent și Jon, toți cu cariere solide în NBA – a devenit acum campion mondial în streetball.

China a învins Ungaria, scor 19-13, la capătul unei finale controlate de asiatice. Aceasta este prima medalie pentru China, după ce în urmă cu un an a ocupat locul 4. În schimb, Ungaria este vicecampioană mondială pentru a 2-a oară, după performanța similară obținută în urmă cu doi ani.

Polonia a învins Serbia în finala mică la masculin, scor 18-15. Michael Hicks a marcat un coș de pe semicerc și a fost faultat, transformând aruncările libere aferente pentru a aduce patru puncte într-o singură acțiune în contul învingătorilor, în chiar ultimele secunde ale partidei.

Franța, cu Ana Maria Căta Chițiga (Filip) – sportivă născută la București, a cucerit medalia de bronz. În finala mică, Hexagonul a trecut de Australia, scor 21-9. Este cel de-al 2-lea bronz consecutiv pentru Franța la feminin.

Primele trei clasate în ambele competiții au obținut dreptul de participare la turneul preolimpic.

România a fost eliminată de China în sferturile de finală ale competiției feminine. Așadar, echipa care a devenit campioană mondială a eliminat echipa României, În întrecerea masculină, tricolorii nu s-au calificat pentru turneul final.

Reamintim că baschetul 3×3 va debuta la Jocurile Olimpice în anul 2020, la evenimentul găzduit de Tokyo. România continuă cursa pentru obținerea unui loc la Jocurile Olimpice, având nevoie de un Ranking de țară foarte bun pentru a avea șanse.

Foto: www.FIBA.basketball

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.