Steve Sir va juca în NBA Summer League 2016 pentru Milwaukee Bucks

Canadianul Steve Sir, fost jucător la CSM București și Phoenix Galați, va participa la NBA Summer League 2016 din Las Vegas. El a fost inclus în lotul cu care va participa Milwaukee Bucks la evenimentul amintit.

În vârstă de 34 ani, înalt de 1.95 metri și jucător de pozițiile 2-3, Sir se află la prima experiență de acest gen a carierei. Absolvent al universității Northern Arizona, sportivul canadian a fost apreciat de-a lungul activității sale în Liga Națională pentru abilitatea de a puncta de la mare distanță. În plus, Sir s-a bucurat de respectul antrenorilor și colegilor de echipă pentru modul în care tratează antrenamentul și pentru că este un jucător care se dedică în întregime echipei.

Sir este jucătorul care deține cel mai bun procentaj la aruncările de trei puncte pe întreaga carieră în NCAA. El are un procentaj de 46.9% la încercările de pe semicerc, situându-se pe prima poziție în întreaga istorie a competiției. Originar din Edmonton, Sir a avut 323/689 la trei puncte în cinci sezoane la nivel universitar.

Într-un sezon și jumătate petrecute în două perioade diferite în România, Steve Sir are 110/233 la aruncările de trei puncte pentru 47.2%. El a jucat 32 meciuri pentru CSM București sub comanda lui Hristu Șapera, respectiv 12 partide pentru Phoenix Galați sub comanda lui Florin Nini. El are medii de 10.9 puncte, 2.2 recuperări și 1.5 pase decisive în peste 23 minute pe meci în LNBM.

De-a lungul carierei, Sir a mai avut angajamente la nivel profesionist în SUA, Mexic, Germania, Elveția și Canada.

Milwaukee l-a ales pe Sir datorită calităților sale și a experienței, ingrediente prin care îi poate ajuta pe cei trei jucători asupra cărora Bucks se concentrează în vederea completării lotului pentru ediția 016/17 a NBA. Este vorba despre Thon Maker și Malcolm Brogdon, aleși cu opțiunile 10 și 36 în Dtaft-ul din acest an, respectiv Rashad Vaughn, component al lui Bucks în sezonul 2015/16.

Foto: Phoenix Galati (facebook)

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.