Steaua CSM EximBank București se impune în fieful lui U BT Cluj-Napoca

Steaua CSM EximBank București a învins U BT Cluj-Napoca, scor 76-72, în meciul de deschidere al etapei a 24-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2015/16. Meciul s-a desfășurat la Sala Polivalentă Cluj-Napoca și s-a bucurat de o asistență de aproximativ 5.500 spectatori.

Jocul a fost extrem de echilibrat, demonstrat de cele 17 schimbări la conducere, 12 situații de egalitate și de faptul că la încheierea fiecărei secvențe echipele au fost despărțite de cel mult o posesie: 19-20 în minutul 10, 34-33 în minutul 20, respectiv 53-53 în minutul 30.

Mai mult, ambele echipe au avut un avantaj maxim de cinci puncte. Așadar, niciun moment în cele 40 minute de joc efectiv una dintre protagoniste nu a reușit să se desprindă la mai mult de două posesii.

Jocul a fost decis în secvența decisivă, atunci când un parțial de 8-0 al Stelei a schimbat situația de la 59-54 în favoarea Clujului, la 62-59 în favoarea militarilor. Ulterior, U BT a reușit să mai egaleze la 67, dar nu a reușit să revină la conducere.

Bill Amis a rupt echilibrul cu două reușite consecutive, pentru ca la finalul întâlnirii Titus Nicoară să transforme o pereche de libere. De notat că Steaua a avut probleme la linia de pedeapsă, inclusiv înaintea reușitelor lui Nicoară prin care s-a stabilit rezultatul final. Nikola Malesevic a irosit două aruncări de pedeapsă, însă Clujul nu a reușit să recupereze, lucru ce a condus la intervenția lui Kyndall Dykes asupra lui Titus Nicoară, sancționată cu greșeală personală.

Steaua a avut 11 reușite de trei puncte cu 52%, față de 5 triple pentru 29% din partea gazdelor. Bucureștenii au avut 52% la aruncările din acțiune, iar Clujul a terminat cu 45%.

Marko Marinovic a totalizat 18 puncte, 4 pase decisive și 5 posesii pierdute. Nikola Malesevic a avut 14 puncte, 4 recuperări, iar Titus Nicoară a reușit 12 puncte și 6 recuperări pentru învingători.

Ivan Zigeranovic a totalizat 20 puncte, 6 recuperări (5 ofensive), Filip Adanovic a adăugat 13 puncte, iar Kyndall Dykes a terminat cu 12 puncte, 7 recuperări, 4 pase decisive și 3 intercepții fiind folosit aproape tot meciul în angrenajul Clujului.

Levi Szijarto a fost titularizat în angrenajul Stelei CSM EximBank București la poziția 2. El a fost românul trimis în cvintetul de start de Claudiu Fometescu, iar la poziția 4 a fost titularizat americanul Bill Amis în detrimentul lui Titus Nicoară. Explicația este plauzibilă. Pankracije Barac este accidentat, iar în locul său la poziția 2 a fost legitimat americanul Porter Troupe. Acesta a avut doar câteva zile alături de noua echipă, fiind destule lucruri de asimilat pentru un jucător legitimat în a 2-a jumătate a sezonului la o echipă precum Steaua. Troupe a debutat pentru Steaua cu 9 puncte, 4 pase decisive, o intercepție și un capac pentru 11 la eficiență, cu 4 la +/- în 26 minute de joc. Pe de altă parte, Steaua a jucat finalul meciului cu Nicoară pe postul românului.

Steaua a jucat în cinci jucători străini, Simas Galdikas nefiind folosit nicio secundă. Pankracije Barac nu a fost înscris pe foaia de arbitraj, croatul fiind accidentat.

U BT Cluj-Napoca a jucat această partidă în cinci jucători străini. Andrei Kalnichenko nu a fost înscris pe foaia oficială din cauza unei probleme medicale descoperite în preziua meciului. De asemenea, ardelenilor le-a lipsit căpitanul Tudor Jucan, în continuare accidentat. Acesta a ratat al 2-lea meci consecutiv. În plus, Branko Jorovic a suferit o accidentare la genunchi. Imaginile surprinse la DigiSport au indicat o accidentare serioasă. Rămâne de văzut despre ce fel de accidentare este vorba, însă e cert că sârbul s-a lovit la genunchiul accidentat deja o dată în acest sezon competițional.

Adrian Guțoaia a debutat pentru U BT Cluj-Napoca. Sportivul în vârstă de 26 ani nu a reușit să marcheze. El a terminat cu 0/3 la aruncările din acțiune, a reușit 2 pase decisive și o recuperare pentru -7 la +/- și zero la eficiență în opt minute de joc.

U BT Cluj-Napoca își vede întreruptă seria de zece victorii consecutive pe teren propriu. Ardelenii au cedat în propriul fief pe parcursul primei etape, cu Dinamo București. Clujul are 16-8 la general după acest meci și se situează pe locul al 3-lea.

Steaua CSM EximBank București obține cea de-a 8-a victorie consecutivă. Echipa pregătită de către Claudiu Fometescu a ajuns la 17-7 și urcă pe locul al 2-lea în LNBM.

Scorul direct al confruntărilor directe în acest sezon devine 2-1 în favoarea lui U BT Cluj-Napoca.

Etapa următoare programează deplasarea Clujului la Sibiu. În schimb, Steaua primește vizita Craiovei.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.