Cel mai bun start de sezon din istoria Craiovei

SCM U Craiova se află la cel mai bun debut de sezon din istorie. Sub comanda lui Aco Todorov, formația alb-albastră a repurtat cel de-al 7-lea succes stagional în primele opt partide disputate.

Echipa amintită a depășit pe Dinamo Știința București, scor 76-69, în deschiderea etapei a 9-a în Grupa valorică A din Liga Națională de baschet masculin. Oltenii au 7-1 la general, fiind singurii cu un eșec până la această oră și dețin cel mai bun procentaj din LNBM. Ei au un meci mai puțin disputat, restanța din prima etapă, cu Steaua București.

Se întâmplă pentru prima dată în istoria Craiovei să câștige șapte din primele opt partide disputate. Anterior, cel mai bun start de sezon s-a consemnat în ediția 2012/13 a Ligii Naționale, când alb-albaștrii au ajuns la șapte victorii în primele zece etape. În acel sezon echipa a fost antrenată de Andjelko Mandic.

Performanța actuală este cu atât mai valoroasă cu cât adversari au fost cele mai bune echipe din România, fără a beneficia de luxul unor jocuri cu adversari modești, așa cum s-a întâmplat în urmă cu șase ani.

Succesul oltenilor se datorează unui mix între experiență și dorință de afirmare. Cinci din cei șase jucători străini ai Craiovei au o bogată experiență în România, cu mențiunea însă că o bună parte dintre ei au găsit motivație la startul acestui sezon. Lotul este completat cu jucători autohtoni, în exclusivitate sub 23 ani, talentați și dornici de afirmare.

Craiova mai are trei meciuri în luna decembrie în afara restanței cu Steaua București, din 12 decembrie. Este vorba despre deplasările de la Sibiu și Oradea, pe 15 și 22, respectiv jocul cu U-BT Cluj-Napoca, pe teren propriu, în 29.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.