Situația în Grecia a devenit periculoasă

Lucrurile degenerează în Grecia. Conflictul existent între Panathinaikos Atena și Olympiacos Pireu nu are nicio treabă cu sportul și a devenit o răfuială personală între conducătorii celor două cluburi. De aici și până la o situație reală de viață și de moarte nu mai este mult.

Primii pași în această direcție s-au consemnat pe parcursul ultimelor zile. Iată șirul evenimentelor:

Federația elenă l-a delegat pe Panagiotis Anastopoulos, unul dintre cei trei arbitri care au condus semifinala de Cupa Greciei între Panathinaikos și Olympiacos, abandonată de ultimii la pauză, să oficieze la jocul din ultima etapă a sezonului regulat pentru formația din portul Pireu.

La aflarea acestei vești, conducerea lui Olympiacos a pus în vânzare bilete pentru amintitul meci la preț de un euro, toată lumea așteptându-se ca echipa din portul Pireu să nu se prezinte la meci ca urmare a faptului că Olympiacos a anunțat că nu se va prezenta la niciun meci fluierat de oricare dintre arbitrii ce au oficiat la semifinala de cupă.

Cu o zi înaintea ultimei etape Anastopoulos a anunțat federația că este ineligibil să oficieze respectiv meci. Motivul real al „ineligibilității” arbitrului menționat este legat de faptul că peste o sută de oameni s-au strâns în fața casei lui Anastopoulos, înjurându-l și amenințându-l. Este destul de clar cine sunt cei peste o sută de oameni.

Prin prisma acestei situații, Panathinaikos a decis să nu se preznte la propriul meci din ultima etapă a sezonului regulat ca formă de protest. Totodată, verzii au anunțat că nu intenționează să mai joace în acest sezon ca urmare a situației create.

La o zi după ultima etapă a sezonului regulat din Grecia, un cocktail Molotov a fost aruncat în casa lui Anastopoulos. Potrivit postului Open TV, din fericire, acesta nu a explodat și implicit nu a provocat pagube și nici nu s-au consemnat victime. Iarăși, este destul de evident cine este/sunt autor(ii) acestei acțiuni.

Rămâne de văzut care este următorul pas și când vor înțelege oamenii aflați în conducerile cluburilor Panathinaikos și Olympiacos că aici vorbim despre sport și mai ales efectele comportamentului și deciziilor lor. Se pare încă că acești oameni sunt incapabili să priceapă ce au făcut…

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.