Sibiul, pivoții și aruncarea de trei puncte

Chris Cooper este pivotul lui BC CSU Sibiu pentru cel de-al 3-lea sezon consecutiv. Americanul parcurge al 5-lea sezon în Liga Națională a României.

În vârstă de 28 ani, jucătorul amintit este pivot clasic. El este unul dintre sportivii care impactează jocul într-o manieră mult mai mare decât o indică cifrele sale, fiind unul dintre cei mai buni jucători defensivi care au evoluat vreodată în țara noastră.

Dincolo de modul în care jocul este influențat de acest baschetbalist, trebuie notat un detaliu statistic interesant. Cooper a executat trei aruncări din spatele semicercului între 2014 și 2016, perioadă în care a evoluat pentru CSU Asesoft Ploiești și CSM Steaua EximBank Buurești. El a avut 1/1 la aruncările de trei puncte în sezonul 2014/15 când a jucat 23 meciuri, respectiv 2/2 în sezonul 2015/16, când a jucat 37 meciuri.

În vara anului 2016 a trecut la BC CSU Sibiu. Sub comanda lui Dan Fleșeriu numărul aruncărilor de trei puncte executate de Cooper a crescut substanțial. El a avut 17/71 pentru 24% în sezonul 2016/17, respectiv 10/28 pentru 36% în sezonul 2017/18. În cei doi ani petrecuți în galben-albastru el a jucat 79 meciuri, având 27 reușite din 99 încercări de la mare distanță.

Sezonul 2018/19 îl aduce la Sibiu pe Randal Falker. Americanul sosește de la CSM Steaua EximBank București, formație alături de care a disputat două finale de LNBM. Dincolo de schimbarea de echipă, consemnăm un alt aspect inedit referitor la Falker în România. El începe pentru prima dată sezonul la o echipă din LNBM. Anterior, adică atât în 2017, cât și în 2018, el a fost legitimat în a 2-a jumătate a stagiunii.

Un alt aspect în ceea ce îl privește pe Falker este legat de aruncarea de trei puncte. El a jucat 77 meciuri în Liga Națională și Cupa României, având 1/6 la aruncările de trei puncte în uniforma CSM Steaua București.

În meciul de debut pentru CSU Sibiu, Falker a marcat deja un coș de trei puncte. El a terminat cu 1/1 la acest procedeu. Reușita lui a venit într-un moment extrem de important al jocului, prin coșul marcat, Falker aducându-și echipa la conducere, scor 91-90. Pe de altă parte, aruncarea a venit pe un moment de frustrare al jucătorului, care a fost deranjat de un „no call” la o fază anterioară, când tot așa, se afla undeva în zona liniei semicercului. El a trimis atunci mingea departe de instalație, după ce a călcat linia semicercului.

Rămâne de văzut dacă și Falker se va transforma într-un jucător care își asumă aruncarea de la distanță în uniforma Sibiului.

Sigur, aruncarea de trei puncte poate să fie utilă pivoților Sibiului, însă este limpede că altele sunt armele lui Cooper și Falker. Ambii fac o treabă excelentă, fiind profile de pivoți extrem de interesante, utile și productive într-un mod în care linia statistică și cifrele sunt incapabile să aprecieze sau evalueze corect contribuția celor doi.

Articole din aceeași categorie

3 comentarii On Sibiul, pivoții și aruncarea de trei puncte

  • Pivotii ramin liberi pe semicerc deseori , mai ales cind scorul se stringe asa ca ar fi pacat sa nu traga atunci cind sunt necontestate aruncarile.
    Bravo lui Fleseriu ca reuseste sa diversifice faza ofensiva.

  • Este clar că vor trage de afară sezonul ăsta pivoții noștri. Chiar dacă procentajele nu vor fi mari, ritmul de joc ridicat, OR și steals-urile ne vor asigura un număr mare de aruncări și, până la urmă, puncte. Când ne vom mobiliza constant și în apărare și vom avea nu doar momente de intensitate, jocul va arăta mai bine. Eu unul sunt încrezător. Mi-a plăcut mult aseară cum a intrat Mirel după pauză, s-a apărat extraordinar.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.