Serbia a retrogradat în Divizia B la U20 masculin!

Surpriză uriașă la Campionatul European U20 masculin Divizia A – ediția 2019. Echipa națională de tineret a Serbiei a retrogradat în cel de-al 2-lea eșalon baschetbalistic al Europei în urma participării la competiția găzduită de Tel-Aviv.

Acest rezultat obținut de generația 1999 a Serbiei este cu atât mai surprinzător cu cât în 2017, adică în urmă cu doar doi ani, a cucerit medalia de aur la Campionatul European U18 masculin Divizia A, eveniment ce a avut loc la Bratislava, Slovacia. Nu mai puțin de opt jucători care au cucerit aurul la U18 în urmă cu doi ani fac parte din lotul U20 care va retrograda în acest an. Ce-i drept, staff-ul tehnic s-a modificat la această generație.

Rezultatul care a consfințit retrogradarea Serbiei s-a consemnat sâmbătă (20.07), când într-un meci contând pentru locurile 13-16, reprezentativa țării vecine a fost surclasată de Italia, scor 63-86.

Nimic nu a prevestit un astfel de deznodământ pentru redutabila școală de baschet din Estul Europei. De cinci ori campioană continentală la U20 masculin (de două ori împreună cu alte țări devenite între timp suverane, de trei ori sub denumirea actuală), formația antrenată de Oliver Popovic – fost mare jucător și cunoscut în România pentru perioada petrecută în postura de antrenor al echipei SCM U Craiova – a început participarea la competiția de la Tel-Aviv cu o victorie importantă.

Sârbii au învins formația gazdă, Israel, scor 92-81, în ziua de deschidere a competiției. De notat că, între timp, amfitrionii au obținut calificarea în finala ce va avea loc duminică (21.07), la Shlomo Group Arena din Tel-Aviv.

Ulterior, Serbia a pierdut cu Ucraina, scor 63-68, dar a câștigat grupa preliminară după 73-69 cu Italia. Elevii lui Popovic au terminat faza grupelor cu două victorii și o înfrângere, pe prima poziție a Grupei B.

Acest rezultat părea să-i asigure Serbiei un adversar favorabil în optimile de finală, Marea Britanie. Ex-iugoslavii au fost luați prin surprindere de intensitatea și jocul fizic al britanicilor, fiind învinși cu scorul de 72-77.

Dezamăgirea ieșirii din cursa pentru medalii atât de prematur a afectat continuarea pentru Serbia. Aceasta a fost învinsă de Grecia, scor 72-78, în turneul 9-16, respectiv de Italia – cea de care a trecut în faza grupelor, scor 63-86, în turneul 13-16.

Astfel, Serbia va juca, duminică (21.07), cu Letonia pentru locurile 15-16. Un meci fără miză, ambele fiind retrogradate în Divizia B.

Campionatul European U20 masculin Divizia A se organizează din anul 1992. La primele două ediții desfășurate Iugoslavia nu a fost acceptată în competiție din cauza războiului. Debutul și l-a făcut în 1996, cucerind medalia de bronz. La ediția următoare, în 1998, Iugoslavia a cucerit medalia de aur. În 2000 și 2002 a mai participat sub această denumire, obținând locurile 5, respectiv 7.

În anul 2004, de când competiția a început să se organizeze anual, denumirea oficială a fost Serbia-Muntenegru. A participat la trei ediții ale CE U20 masculin sub această denumire, cucerind un aur și un bronz, respectiv un loc 5.

Din anul 2007, Serbia evoluează sub actuala denumire. A cucerit medalia de aur la primele două ediții, respectiv în 2015, pentru ca în 2014 să obțină bronzul. S-a salvat de două ori de la retrogradare, clasându-se pe ultimul loc deasupra liniei, 13, în 2011 și 2013.

Retrogradarea în Divizia B vine după ce în 2016 s-a clasat pe locul 11, iar în 2017 și 2018 a ocupat locurile 5, respectiv 6. Aceasta este prima retrogradare pentru Serbia în baschetul european masculin la nivel juvenil!

Lotul actual al Serbiei U20 masculin este compus din 11 jucători născuți în anul 1999, respectiv unul în 2000. Doi jucători evoluează în Statele Unite ale Americii. Ceilalți zece sunt legitimați la cluburi din Serbia. FMP are trei jucători, Mega Bemax și Sloboda au câte doi, iar Partizan, Dynamic și OKK au dat câte un jucător acestui lot.

Așadar, Serbia va evolua în Divizia B a Campionatului European U20 masculin în vara anului 2020. Vara lui 2019 – una care ar trebui să se încheie grandios cu cea mai bună versiune posibilă a Serbiei anunțată la FIBA Basketball World Cup 2019 din China – a demarat cum nu se poate mai prost.

Foto: FIBA.basketball

2 comentarii On Serbia a retrogradat în Divizia B la U20 masculin!

  • Victoria contra gazdelor din debut se pare ca nu a fost de bun augur!

  • O palma serioasa peste fata baschetului din Serbia. In acelasi timp valoare echipelor creste de la an la an. Franta, Germania sunt doar 2 din exemplele care s-au dezvoltat enorm in comparatie cu anii anteriori pe segmentul juvenil.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.