Pe scurt despre NBA Draft (2015)

NBA Draft 2015 are loc în această noapte la Barclays Center din New York. Similar fiecărui an, în liga profesionistă de baschet masculin a Statelor Unite ale Americii noul sezon competițional demarează cu așa numitul târg de jucători proveniți din NCAA ori din alte ligi.

Regulamentul prevede că jucătorii care participă la NBA Draft 2015 trebuie să fie născuți la 31 decembrie 1996 sau mai devreme. De asemenea, toți sportivii „non-internaționali” trebuie să aibă cel puțin un an de la absolvirea liceului. Jucătorii „internaționali” sunt cei care în ultimii trei ani au domiciliat în afara SUA și nu au evoluat niciodată în baschetul universitar american.

Draftul cuprinde 60 de poziții, împărțite în două runde. Practic fiecare echipă are dreptul la două opțiuni, câte una pentru fiecare rundă. Cu alte cuvinte, 60 de jucători vor avea onoarea de a-și auzi numele rostit pe o scenă vizibilă din orice colț al planetei.

Ordinea primelor 15 este determinată prin tragere la sorți, pentru ca restul să fie stabilite în funcție de bilanțul general din sezonul anterior. Totuși, apar multe modificări și perturbări întrucât echipele din NBA folosesc opțiunile din Draft ca monedă de schimb în transferuri și schimbări de jucători.

Minnesota Timberwolves a câștigat loteria NBA Draft 2015, ce a avut loc în luna aprilie a acestui an. Cu alte cuvinte, gruparea condusă de către Flip Saunders va avea prima opțiune în Draft.

În continuare, vor alege:

2. LA Lakers
3. Philadelphia
4. New York
5. Orlando
6. Sacramento
7. Denver
8. Detroit
9. Charlotte
10. Miami
11. Indiana
12. Utah
13. Phoenix
14. Oklahoma City
15. Atlanta
16. Boston
17. Milwaukee
18. Houston
19. Washington
20. Toronto
21. Dallas
22. Chicago
23. Portland
24. Cleveland
25. Memphis
26. San Antonio
27. LA Lakers
28. Boston
29. Brooklyn
30. Golden State

În continuare, urmează runda a 2-a, ce cuprinde alte 30 de poziții.

NBA Draft se desfășoară sub forma unei ceremonii, a unei seri de gală, în cadrul căreia comisarul ligii  – funcție ocupată în prezent de către Adam Silver – anunță jucătorii aleși de echipe, în ordine (de la 1 la 60) pe scenă, în fața unui public de gală, alcătuit din manageri și reprezentanți ai cluburilor, agenți, sportivi, candidați la un loc în NBA Draft, respectiv familiile acestora.

De asemenea, în fiecare an, conducerea ligii invită un număr de 15-20 jucători înscriși la NBA Draft-ul din acel an, în așa numita cameră verde, în care invitații pot fi acompaniați de cei apropiați. Aceștia sunt considerați de NBA drept cei mai importanți jucători înscriși în Draft-ul din acel an. În 2015 au fost invitați următorii jucători: Devin Booker, Willie Cauley-Stein, Sam Dekker, Jerian Grant, Mario Hezonja, Rondae Hollis-Jefferson, Stanley Johnson, Frank Kaminsky, Kevon Looney, Trey Lyles, Emmanuel Mudiay, Jahlil Okafor, Kelly Oubre Jr., Cameron Payne, Bobby Portis, Kristaps Porziņģis, D’Angelo Russell, Karl-Anthony Towns, Myles Turner și Justise Winslow.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.