Sașa Obradovic este noul antrenor al lui AS Monaco

Sașa Obradovic a fost numit în funcția de antrenor principal al echipei AS Monaco. Sârbul îl înlocuiește pe slovenul Sașo Filipovski, concediat după întreruperea campionatului din Franța.

În vârstă de 50 ani, Obradovic revine în activitate după ce în cursul acestui sezon a fost demis de la cârma lui Lokomotiv Kuban Krasnodar. De notat că el a fost desemnat cel mai bun antrenor al sezonului 2017/18 în EuroCup, la cârma aceleiași echipe. Sașa preluase funcția de principal la Loko Basket în cursul anului 2016.

După concediere, Sașa Obradovic a activat ca agent de jucători. El revine astfel în antrenorat, aflându-se la prima experiență în această calitate în Franța.

Activitatea de antrenr a lui Obradovic a demarat în 2005, imediat după ce a renunțat la activitatea de jucător. El a pregătit pe RheinEnergie Köln, BC Liev, Turów Zgorzelec, BC Donetsk și Alba Berlin. Palmaresul lui Obradovic ca antrenor cuprinde un titlu de campion al Germaniei, unul al Ucrainei, patru cupe ale Germaniei și una a Rusiei. De asemenea, a fost declarat antrenorul anului 2015 în Germania și al sezonului 2017/18 în EuroCup.

De notat că Filipovski preluase pe AS Monaco în vara anului 2018, după două sezoane la cârma lui Banvit Bandirma. Anterior, slovenul i-a fost antrenor lui Vlad Moldoveanu în Euroliga masculină, la Stelmet Zielona Gora.

Actualmente, AS Monaco are 11-9 la general și se situează pe locul al 9-lea în LNB Pro A. Gruparea amintită a ratat calificarea pentru Leaders Cup, competiție pe care sub comanda lui Zvezdan Mitrovic a câștigat-o în 2016, 2017 și 2018.

Monaco a părăsit EuroCup la încheierea TOP 16. În schimb, este calificată în sferturile de finală ale Cupei Franței, unde se duelează cu Asvel Villeurbane Lyon. Meciul are loc pe 16 martie anul curent.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.