Românul Radu Petrescu e cel mai bun junior din lume la baschet 3×3

Potrivit clasamentului mondial la baschet 3×3 dat publicității de către Federația Internațională de Baschet la începutul acestui an, primul loc la categoria juniorilor sub 18 ani este ocupat de un român, Radu Petrescu.

Pe locul al treilea se află un alt jucător român, Victor Bogdan, coechipier cu Petrescu în naționala U18 a României care a ocupat locul 8 la Mondiale și locul 9 la Europene în 2017. În circuitul național Sport Arena Streetball (www.3la3.roFacebookInstagram)  Radu, jucător la Știința București, a bifat trei turnee câștigate în timp ce Victor, care evoluează pentru CSU Sibiu, are patru succese.

Baschetul 3×3 a fost inclus, anul trecut, pe lista disciplinelor olimpice, urmând să își facă apariția în premieră în programul Jocurilor Olimpice la ediția Tokyo 2020.

Campioana europeană Andra Haas este cea mai bine clasată jucătoare din România la senioare, locul 82, în timp ce la seniori, cea mai bună poziție a unui jucător român îi aparține lui Alin Spahiu, locul 89.

În clasamentul mondial pe națiuni România se află pe locul 9, punctele obținute de jucători în cadrul circuitului național de baschet Sport Arena Streetball aducând o contribuție majoră la poziția ocupată de țara noastră.

Turneele organizate de-a lungul anului, dar și infrastructura la standarde oficiale FIBA 3×3, oferă șansa jucătorilor români de a se pregăti în cele mai bune condiții pentru evenimentele internaționale. Cele mai noi terenuri au fost construite recent în patru licee din Sectorul 2 al Capitalei (Mihai Viteazul, Spiru Haret, Iulia Hașdeu și Școala Centrală).

Anul 2018 va reprezenta cel de-al 14-lea sezon al competiției Sport Arena Streetball, programul turneelor urmând a fi anunțat la începutul primăverii.

Articole din aceeași categorie

1 comentarii On Românul Radu Petrescu e cel mai bun junior din lume la baschet 3×3

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.