România a pierdut primul meci la Campionatul European U20 masculin Divizia A – ediția 2018

Campionatul European U20 masculin Divizia A – ediția 2018 a demarat sâmbătă (14.07) cu o înfrângere pentru România. Aflată la turneul din Germania în calitate de nou-promovată în eșalonul de elită, echipa antrenată de Mihai Silvășan a fost învinsă de Grecia, câștigătoarea competiției în urmă cu un an. Rezultatul final a fost de 62-92.

România a început partida cu Mureșan, Berculescu, Diculescu, Petrescu și Georgiadis. Tricolorii nu au punctat în primele șase minute și jumătate ale partidei de la Chemnitz. Elenii au avut la rândul lor probleme în faza de atac, însă ei au condus în permanență. România a înscris de trei ori în primul act, scorul după zece minute de joc fiind de 15-7 în favoarea campioanei în exercițiu a Europei la U20 masculin.

Elevii lui Mihai Silvășan au oferit o replică solidă în prima jumătate a secvenței a 2-a, reușit să marcheze cu mai multe genrozitate. România a avut mari probleme în controlul mingii, înregistrând 15 posesii pierdute în prima jumătate a partidei. Diferența din primul act s-a dublat la jumătatea confruntării, scorul după 20 minute fiind de 40-24.

Repriza secundă a demart favorabil echipei României. Aceasta a reușit un parțial de 11-5 cu care s-a apropiat la 35-45, însă elenii au replicat imediat marcând șase puncte fără replică pentru a reface ecartul consemnat la jumătatea partidei. Defensiva României a fost modestă pe finalul secvenței a 3-a, însă și de această dată grecii au marcat fără a fi testați de apărarea adversă în condițiile în care fundașul a pierdut mingea fie din dribling, fie la prima pasă. Scorul cu zece minute înainte de final ra de 69-46 în favoarea alb-albaștrilor.

România a oferit o replică solidă la recuperare și a avut procentaj superior la aruncările libere. De asemenea, tricolorii au avut un procentaj apropiat de cel al Greciei la semicerc. Lucrurile s-au complicat la numărul posesiilor pierdute (26-18) și al puncte încasate după posesie pierdută (10-36, incluzând o mulțme de puncte primite pe contraatac, raportul fiind de 11-26).

Camil Berculescu a totalizat 19 puncte, 3 recuperări, Tudor Fometescu a adăugat 12 puncte, 6 recuperări, iar Dragoș Diculescu a încheiat cu 9 puncte, 5 pase decisive pentru României. Dimitris Moraitis a replicat cu 16 puncte, 5 recuperări, 4 pase decisive și 3 intercepții.

Lucas Tohătan a absentat în acest meci. El este nerefăcut după o acidentare la gleznă. De asemenea, România participă la acest turneu fără celălalt jucător de poziția 1, Georges Darwiche, jucător confruntat cu o problemă la tendonul achilian.

Următorul meci al României este programat duminică (15.07), ora 19:00. Adversar este Israel, finalista Diviziei A în sezonul trecut.

Foto: FIBA.basketball

Articole din aceeași categorie

1 comentarii On România a pierdut primul meci la Campionatul European U20 masculin Divizia A – ediția 2018

  • Mi-a plăcut Camil care a făcut ambele faze, Diculescu a jucat și el ambele faze.
    Fometescu a băgat a băgat mingea în cos însă pe apărare nu a contat
    Fundașii atit Muresan cit mai ales Cirstoveanu nu au făcut fata.
    Georgiadis .Calenic și Berceanu.nu au beneficiat de prea multe oportunități, jocul colectiv nefiind un apanaj al naționalelor noastre, din păcate.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.