România s-a calificat în semifinalele Campionatului European U20 feminin Divizia B – ediția 2018

România a învins Israel, scor 64-43, în ziua a 4-a la Campionatul European U20 feminin Divizia B – ediția 2018. Meciul s-a desfășurat miercuri (11.07), ora 19:30, la Arena Antonio Alexe din Oradea.

Jocul a demarat sub semnul echilibrului. Ambele formații au întâmpinat dificultăți în faza de atac, tabela de marcaj fiind blocată mai multe minute la scorul de 3-2. Niciuna dintre formații nu a reușit să se desprindă pe tabela de marcaj, consemnându-se mai multe greșeli în ambele tabere cu precădere în faza de construcție și la finalizare. România a avut un număr foarte mare de posesii pierdute în primul act. Scorul la prima pauză a fost de 13-12 în favoarea României.

Sfertul al 2-lea a consemnat desprinderea tricolorelor. Ele au beneficiat de o contribuție consistentă de pe semicerc din partea Mariei Ferariu. Ea a avut 3/3 de la distanță în prima repriză, iar Irina Părău a avut o prezență consistentă la recuperare, unde a cules opt mingi. Israel a avut sub 20% la aruncările din acțiune (6/32) în prima jumătate de meci astfel încât scorul la jumătatea partidei a fost de 34-21.

Repriza secundă a fot controlată de către tricolore. Acestea au avut câteva momente de inspirație în atac, însă au reușit să se apere impresionant pe tot parcursul celei de-a 2-a reprize. De altfel, România a ținut echipa adversă la cel mult 12 puncte marcate pe sfert. Echipa din Israel nu a reușit să amenințe superioritatea formației gazdă, avantajul trecând de 20 lungimi în condițiile în care antrenorul Tănase a rotit toate cele 12 jucătoare înscrise pe foaia de arbitraj acestei partide.

Maria Ferariu a totalizat 17 puncte, 7 recuperări, 3 pase decisive, 2 intercepții, Carla Popescu a adăugat 10 puncte, alte nouă jucătoare marcând pentru naționala României. În replică, Eden Rotberg a reușit 13 puncte, iar Dor Saar a reușit 10 puncte, 4 recuperări pentru Israel. De notat că la această formație a absentat Tslil Vaturi.

În urma acestui rezultat România are 4-0 la general și este calificată în semifinalele Campionatului European U20 feminin Divizia B – ediția 2018. Joi (12.07), ora 19:30, în ultimul meci din faza grupelor, România întâlnește Lituania în duelul primelor două clasate din Grupa A. Miza acestui meci este câștigarea grupei și un eventual culoar mai favorabil în fazele eliminatorii.

Foto: Alina Cojocaru / FIBA.basketball

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.