Recunoașterea sindicatului jucătorilor profesioniști de către NBA

Liga profesionistă nord-americană de baschet masculin are cel mai vechi sindicat care reprezintă interesele jucătorilor în întreaga istorie a sportului profesionist. El a fost fondat în anul 1954.

Fondatorul acestui sindicat este Bob Cousy, cel care a jucat pentru Boston Celtics între 1950 și 1963. El a ajutat gruparea verde să obțină șase titluri NBA.

Imagine din timpul NBA All Star Game 1964, după ce jucătorii au obținut recunoașterea oficială a propriului lor sindicat. Oscar Robertson, la podea, a fost cel mai vocal jucător de baschet care a luptat pentru interesele sportivilor

În pofida faptului că a fost fondat în anul 1954, sindicatul, cunoscut sub numele de National Basketball Players Association (NBPA) a fost recunoscut în mod oficial de abia zece ani mai târziu. Recunoașterea oficială a venit sub formă unei presiuni exercitate de cei mai importanți jucători ai vremurilor, aceștia amenințând că nu vor lua parte la All Star Game-ul din anul 1964, programat a se desfășura la Boston Garden.

Existând riscul ca cei mai importanți jucători să nu se prezinte, patronatul (proprietarii cluburilor) a recunoscut existența sindicatului jucătorilor cu scopul de a evita un boicot ce putea să ruineze afacerea proprietarilor din NBA. În acele vremuri jucătorii nu aveau drepturi, condițiile de transport și cazare în deplasări fiind sărăcăcioase.

Jucătorii au speculat momentul deoarece All Star Game 1964 avea să fie primul eveniment de acest gen televizat. Un eventual boicot al jucătorilor la All Star Game ar fi avut efecte devastatoare asupra ligii, dar mai ales a proprietarilor, singurii care aveau beneficii substanțiale în acele vremuri în afacerea numită NBA.

Astfel, după îndelungi întâlniri, discuții, pigmentate cu jigniri, certuri, violențe verbale și amenințări reciproce, consemnate de-a lungul sezonului competițional 1963/64, patronatul a acceptat existanța sindicatului jucătorilor sub amenințarea celor din urmă că nu se vor prezenta la un eveniment transmis în direct pe teritoriul SUA. Avea să fie primul pas către o relație normală, de parteneri de afaceri, între jucători și proprietarii echipelor. Trebuie subliniat (cu detalii în următoarele două paragrafe) că existența acestui sindicat a fost vitală, cerințele acestuia fiind cât se poate de normale și firești. Mai important însă este faptul că cele întâmplate în 1964 au adus, peste ani, mari avantaje baschetbaliștilor din NBA – direct proporțional cu creșterea cifrei de afaceri.

Recunoașterea oficială s-a consemnat în data de 14 ianuarie 1964, când patronii celor nouă echipe angrenate la acea vreme în NBA au decis să îi accepte pe jucători drept parteneri de afaceri și să le recunoască acestora sindicatul. Împreună cu recunoașterea NBPA, patronatul a acceptat și planul de pensie de care foștii jucători din ligă aveau să se bucure ulterior.

Dincolo de planul de pensie, sindicatul jucătorilor a cerut, în cei zece ani în care nu a fost recunoscut la modul oficial, alocarea unei sume de bani pentru nutriție corespunzătoare sportivilor de performanță, respectiv co-optarea în staff-ul fiecărei echipe a câte unui preparator fizic. Un alt amănunt care i-a îngrijorat pe jucători a fost legat de programarea meciurilor, astfel încât să nu fie puse meciuri la ora amiezei pentru echipele care au jucat cu o seară înainte.

Cel mai înverșunat împotriva recunoașterii NBPA a fost însuși comisarul NBA, Maurice Podoloff (cel în amintirea căruia se acordă titlul de MVP al sezonului în zilele noastre). Acesta a fost considerat un geniu, deopotrivă de patronat și jucători, însă cei din urmă știau că Podoloff este împotriva stabilirii unui sindicat al jucătorilor.

Tom Heinsohn a fost președintele NBPA în 1964, când sindicatul a fost recunoscut, iar Lenny Wilkens și Bob Petit au fost vicepreședinți. Însă cel mai vocal și omul care a insistat cel mai mult pentru necesitatea existenței sindicatului a fost Oscar Robertson. Poate cel mai complet jucător al acelor vremuri, un veritabil superstar al jocului de baschet în anii 60, cel poreclit Big O a fost cel mai vocal în disputa cu patronatul, fiind omul care peste ani avea să câștige alte drepturi pentru jucătorii profesioniști de baschet.

Povestea recunoașterii NBPA poate fi lecturată în detaliu, în limba engleză, AICI.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.