Real Madrid se impune în finala mică a Euroligii 2019

Real Madrid a câștigat finala mică a Euroligii masculine – ediția 2018/19. Meciul echipelor dezamăgite după jocurile de vineri (17.05) a adus față în față protagonistele finalei de anul trecut și câștigătoarele precedentelor două ediții ale Euroligii, a fost adjudecat de spanioli în fața lui Fenerbahce Beko Istanbul, scor 94-75.

Madrilenii au controlat începutul partidei și s-au desprins la 24-16 în primul sfert. Fener a reacționat în secvența a 2-a, reușind un parțial de 24-14 prin care a venit la conducere, scor 40-38, la jumătatea partidei.

Sfertul al 3-lea a fost echilibrat, cele două formații împărțindu-și momentele de superioritate. Real a terminat această perioadă de joc în avantaj grație unui parțial de 11-3 prin care s-a desprins la 69-63 cu zece minute înainte de final.

Real a înscris primele 15 puncte ale secvenței decisive, turcii fiind incapabili de o reacție până în al 7-lea minut al acestei perioade de joc. Mai mult, Fener l-a pierdut pe Errick Green, jucător accidentat la gleznă în antepenultimul minut al partidei, cu câteva zile înaintea începerii playoff-ului în BSL și în condițiile în care Joffrey Lauvergne nu va mai juca în acest sezon, respectiv cu Luigi Datome în continuare indisponibil.

Gustavo Ayon a avut 23 puncte (11/11 la aruncările din acțiune), 11 recuperări, Fabien Causeur a totalizat 13 puncte, Trey Thompkins a bifat 12 puncte, 5 recuperări, iar Facundo Campazzo a terminat cu 12 puncte, 15 pase decisive, 3 intercepții pentru Real. Kostas Sloukas a replicat cu 17 puncte, 6 pase decisive, Melih Mahmutoglu a adăugat 14 puncte, iar Marko Guduric a izbutit 11 puncte, 3 intercepții.

Foto: www.euroleague.net

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.