Real Madrid se impune în duelul cu Olympiacos Pireu

Real Madrid a depășit pe Olympiacos Pireu, scor 94-78, într-un meci desfășurat joi (10.01), la WiZink Center, în capitala Spaniei. Partida contează pentru etapa a 18-a din sezonul regulat al Euroligii masculine – ediția 2018/19 și a consemnat re-editarea finalelor din 2015 și 2017 (fiecare câștigând câte una).

Formația antrenată de către Pablo Laso a avut o primă repriză colosală din punct de vedere ofensiv, marcând 54 puncte, desprinzându-se la opt lungimi în pofida unei replici impresionante. Madrilenii au avut peste 70% la aruncările de două puncte, peste 50% la trei puncte și 100% la linia de pedeapsă în primele 20 minute de joc efectiv.

Foto: www.euroleague.net

Repriza secundă a demarat echilibrat, însă madrilenii au intensificat nivelul de apărare în ultimele 20 minute de joc. De altfel, nu este un secret că Real joacă tot mai agresiv în apărare pe măsură ce se avansează în meci, lucru poisibil prin intermediul unei rotații de excepție atât la perimetru, cât și în spațiul de trei secunde. Astfel, Olympiacos nu a reușit să pună cu adevărat sub amenințare superioritatea madrilenilor.

Pentru cei familiarizați cu jocul de baschet, respectiv cu anumite probleme de motivare și prospețime la mijlocul sezonului, atunci când numărul meciurilor se mărește, iar forma sportivă nu este cea mai bună pentru majoritatea sportivilor, prestația lui Real Madrid în acest meci, atât baschetbalistic, cât și din punct de vedere al motivației și determinării, au fost exemple pozitive elocvente.

Real Madrid a terminat cu 13/23 pentru 57% la aruncările de trei puncte și 21/32 pentru 66% la două puncte. Madrilenii au avut 87% la linia de pedeapsă și au terminat cu 24 pase decisive și doar trei recuperări ofensive. Olympiacos a avut cifre mai pământene, dar cu care ar fi învins, probabil, multe echipe. Grecii au terminat cu 58% la două puncte, 38% la trei puncte și au terminat cu doar șapte posesii pierdute. Pe de altă parte, formația antrenată de către David Blatt a avut doar patru prezențe la linia de pedeapsă.

Anthony Randolph a totalioozat 16 puncte, 8 recuperări, Facundo Campazzo a adăugat 13 puncte, 5 pase decisive, Gustavo Ayon a izbutit 13 puncte, 7 recuperări și 4 pase decisive, iar Jeffery Taylor a încheiat cu 11 puncte, 5 pase decisive pentru Real. În replică, Zach LeDay a reușit 15 puncte, 8 recuperări, Nigel Williams Goss a adăugat 13 puncte, 5 pase decisive, iar Vassilis Spanoulis a terminat cu 12 puncte și 11 pase decisive pentru greci.

Real Madrid a fost lipsită de serviiile shooterului Jaycee Carroll. În schimb, Olympiacos a jucat din nou fără pivotul Nikola Milutinov.

Real Madrid are 15-3 la general și se menține pe locul al 2-lea în clasamentul la zi al Euroligii masculine. În schimb, Olympiacos Pireu are 11-7 la general și se situează pe locul al 5-lea.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.