Randal Falker revine la CSM Steaua București

CSM Steaua București a anunțat legitimarea lui Randal Falker. Pivotul american revine la formația militară, alături de care a disputat finala LNBM în sezonul anterior. Părțile au semnat un contract cu valabilitate pentru sezonul 2017/18.

Falker s-a alăturat echipei militare în a 2-a jumătate a sezonului anterior, având medii de 11 puncte și 8.2 recuperări în 25 partide disputate. Înalt de 2.01 metri, Falker este jucător de poziția 5 și singurul baschetbalist pe care îl poate substitui în structura militarilor este Jason Boone. De altfel, acesta nu a reușit să se impună sau să aibă un impact deosebit în angrenajul formației din capitală.

Randal Falker revine la CSM Steaua EximBank București! Pivotul american, care va sosi mâine în România, a semnat un…

Posted by CSM Steaua Baschet on 22 Februarie 2018

Remarcabil este faptul că acest jucător a prins rădăcini la două dintre echipele pentru care a jucat, lucru destul de rar întâlnit la baschetbaliștii americani veniți în Europa. El a jucat pentru Cholet Basket (2008/12), Beşiktaş Istanbul (2012/13), SLUC Nancy (2013/16), respectiv AEK Atena (în sezonul trecut înaintea venirii la Steaua). Așadar, Falker are o experiență de șapte sezoane în Hexagon. Înainte de a-și începe cariera profesionistă Randal a jucat în NCAA pentru Southern Illinois.

A fost campion al Franței în 2010, a câștigat SuperCupa Franței în același an. De asemenea, Randal a fost desemnat cel mai bun jucător străin din LNB Pro A în 2014.

Potrivit clubului militar Falker vine din Argentina, de la clubul Salta Basket, unde a jucat doar 5 meciuri, cu medii de 6 puncte, 5 recuperări în 17 minute pe meci.

Falker reprezintă profilul pivotului modern din Europa. Scund, atletic și care se poate apăra atât împotriva pivotului advers, cât și în mismatch, americanul este tipicul de muncitor. Dincolo de aspectul baschetbalistic, Randal Falker este un jucător care a avut un impact psihologic pozitiv asupra echipei în sezonul precedent și a fost acceptat drept un lider vocal al acesteia. Prin urmare, revenirea acestui jucător ar putea fi de foarte bun augur trupei antrenate de către Jukka Toijala.

Aceasta este prima modificare de efectiv efectuată în cadrul CSM Steaua București în actualul sezon competițional.

Articole din aceeași categorie

4 comentarii On Randal Falker revine la CSM Steaua București

  • Un mare plus pentru echipa, care poate schimba si fata jocului, in sensul de a deveni mai colectiv.

  • Da, acum Steaua devine amenințarea principală pentru Cluj anul ăsta. Urmează meciuri interesante de clasament în luna martie. Boone, dacă va rămâne, va prinde foaia doar în cazul unei accidentări a vreunui străin, oricum singurul lucru prin care s-a remarcat a fost accidentarea lui Capers. Pentru Steaua e important totuși și când revine Fraseniuc, singurul lor punct slab îl văd la români.

  • Eu cred ca totusi Oradea este mai tare si ca joc si ca lot decit Steaua, cu Randall cu tot.

    Sibiul este oricum cea mai periculoasa. Are un sezon deosebit.

    • Oradea are 3 jucatori de 5 si nici un 4 (oricat este vandut Dennison drept 4…). Plus ca nu au un PG adevarat acum, Richard e un jucator fantastic dar nu e 1 curat, iar Vaidas este totusi o rezerva. Deci, nu cred ca lotul lor este superior celui al Stelei; iar ca joc, da, au momente extraordinare, dar si niste caderi…, de cele mai multe ori in acelasi meci.
      Sibiul este periculos, doar ca Davis nu prea vine de pe banca cu ce ar trebui, dar mai vedem. As fi zis ca Sibiul e rivala principala a Clujului anul asta, daca, spre exemplu, in locul lui Davis ar fi fost Hardy. Poate printr-o minune revine Capers in aprilie si atunci suntem si noi mai echilibrati…:)

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.