Prima înfrângere în Euroligă pentru Real Madrid după șapte luni

Real Madrid a suferit primul eșec în Euroliga masculină după șapte luni. Formația antrenată de către Pablo Laso a obținut în această perioadă 13 victorii.

Campioana în exercițiu a Europei la nivel de club a fost învinsă joi (22.11), pe terenul lui Olympiacos Pireu. Confruntarea contând pentru etapa a 9-a s-a încheiat cu scorul de 88-83.

Formația din capitala Spaniei pierduse ultima dată pe 17 aprilie anul curent, în Meciul 1 al seriei de playoff disputată în compania lui Panathinaikos Atena. Rezultatul acelei partide a fost de 95-67 în favoarea elenilor.

Ulterior, Real a obținut trei victorii în compania lui PAO pentru a-și asigura calificarea în Final Four. Aici, madrilenii au învins pe CSKA Moscova în semifinale, respectiv pe Fenerbahce Istanbul în ultimul act.

În noul sezon, Real Madrid a obținut victorii pe linie în primele opt etape. Este vorba despre succese pe teren propriu cu Darussafaka, Baskonia, Buducnost, Khimki și Gran Canaria, respectiv în deplasare cu Milano, Zalgiris și Maccabi.

În cadrul meciului pierdut pe terenul lui Olympiacos, formația antrenată de Pablo Laso a fost lipsită de Sergio Llull, Gustavo Ayon și Ogjnen Kuzmic, iar Felipe Reyes a bifat doar șase minute.

Jaycee Carroll a totalizat 16 puncte, Facundo Campazzo a izbutit 14 puncte și 13 pase decisive, iar Rudy Fernandez a încheia cu 12 puncte, 3 intercepții pentru madrileni. Anthony Randolph a contribuit cu 9 puncte, 9 recuperări, iar Walter Tavares a încheiat cu 7 puncte, 10 recuperări și 4 capace pentru Real.

De cealaltă parte, Nigel Williams Goss (foto 2) a înscris 23 puncte, adăugând 6 recuperări și 4 pase decisive. Vassilis Spanoulis (foto 1) a reușit cea mai bună prestație stagională, contra echipei împotriva căreia a jucat două finale de Euroligă, cu 20 puncte (5×3), Janis Strelnieks a terminat cu 15 puncte, iar Zach LeDay a totalizar 12 puncte, 5 recuperări pentru Olympiacos.

Formația antrenată de David Blatt a avut o săptămână productivă. Olympiacos venea după o serie de trei înfrângeri în Euroligă, însă a învins în cadrul dublei runde la Munchen și apoi a trecut de Real Madrid pentru a ajunge la un bilanț general de 5-4.

Într-o altă partidă extrem de atractivă și echilibrată, Fenerbahce Istanbul s-a impus pe terenul lui Maccabi Tel-Aviv, scor 74-70. Israelienii au controlat prima repriză și s-au desprins la 41-36, însă lucrurile s-au schimbat în partea a 2-a, când defensiva turcilor a ținut pe Maccabi la doar 29 puncte.

Kostas Sloukas a totalizat 18 puncte, iar Marko Guduric a adăugat 13, toate punctele sârbului consemnându-se în sfertul 4. Angelo Caloiaro a replicat cu 17 puncte, 8 recuperări (6 ofensive) și 3 intercepții, iar Scottie Wilbekin a reușit 15 puncte.

Fenerbahce obține astfel a 8-a victorie și o egalează pe Real în ierarhia la zi a Euroligii masculine. Maccabi suferă a 6-a înfrângere consecutivă și nu reușește un restart pozitiv după schimbarea antrenorului. Galbenii au 1-8 la general, singurul succes consemnându-se în compania lui Buducnost Podgorica. De altfel formația din Tel-Aviv are 0-3 în partidele de pe teren propriu.

Anadolu Efes Istanbul a triumfat în confruntarea găzduită de Darussafaka. Rezultatul final a fost de 93-88. Ofensiva echipei antrenate de către Ergin Ataman a funcționat din nou impresionant, victoria conturându-se pe parcursul celui de-al 3-lea sfert, grație unui parțial de 32-14.

Rodrigue Beaubois a totalizat 24 puncte (6×3), 5 pase decisive, Tibor Pleiss a adăugat 12 puncte, Brock Motum a terminat cu 11 puncte, iar Shane Larkin a încheiat cu 10 puncte pentru învingători. În replică, Michael Eric a izbutit 18 puncte, alți patru jucători ai lui Darussafaka având peste zece puncte marcate.

Efes ajunge la 7-2, bifând a 4-a victorie în succesiune. Echipa amintită ocupă locul al 4-lea în ierarhia la zi a Euroligii masculine. În schimb, Dacka suferă a 7-a înfrângere consecutivă și are 1-8 la general.

Vineri (23.11) se dispută ultimele patru meciuri ale dublei runde din cursul acestei săptămâni. Iată programul confruntărilor:

Zalgiris Kaunas vs Khimki Moscova – ora 19:45, DigiSport 4
Kirolbet Baskonia vs Panathinaikos Atena – ora 21:30
Buducnost Podgorica vs CSKA Moscova – ora 21:30
FC Barcelona vs A|X Olimpia Milano – ora 22:00, DigiSport

Foto&video: www.euroleague.net

Articole din aceeași categorie

1 comentarii On Prima înfrângere în Euroligă pentru Real Madrid după șapte luni

  • Încerc niște pronosticuri pentru meciurile din 23 noiembrie:

    Zalgiris Kaunas vs Khimki Moscova (+6)
    Kirolbet Baskonia vs Panathinaikos Atena (+4)
    Buducnost Podgorica vs CSKA Moscova (-8)
    FC Barcelona vs A|X Olimpia Milano (+4)

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.