Paris Horne în finala The Basketball Tournament pentru a 2-a oară consecutiv

Paris Horne s-a calificat în finala The Basketball Tournament pentru a 2-a oară consecutiv. În schimb, Will Franklin s-a oprit în penultimul act al comptiției ce premiază echipa câștigătoare cu două milioane de dolari în această vară.

Overseas Elite au depășit City of Gods, scor 103-92, în semifinala turneului, organizată la New York. În cadrul acestui meci, Paris Horne a avut 5 puncte, 2 recuperări, 2 pase decisive și o intercepție în 21 minute de joc.

Kyle Fogg a avut o prestație colosală cu 42 puncte în contul formației învingătoare. El a fost secondat de către DJ Kennedy – 21 puncte, 11 recuperări, 4 intercepții, 3 pase decisive, respectiv Errick McColum, MVP-ul EuroCup – 19 puncte, 2 pase decisive, 2 capace. În replică, Lasan Kromah a avut 22 puncte, 5 recuperări, 3 intercepții, alți cinci jucători având cel puțin 10 puncte marcate pentru City of Gods, echipă la care au evoluat James Gist, Pops Mensah Bonsu, Chris Wright, James White și Dermarr Johnson.

Colorado a depășit Always a Brave cu scorul de 78-70, în cealaltă semifinală, desfășurată tot în New York City. Will Franklin a avut 10 puncte, 6 recuperări, 6 pase decisive, 2 intercepții în 32 minute de joc.

Marcus Hall a avut 25 puncte, 7 recuperări, 4 pase decisive, iar Marcus Relphorde a adăugat 20 puncte și 2 intercepții pentru învingători. În replică, Jeremy Crouch a avut 16 puncte, iar Tony Bennett a terminat cu 13 puncte pentru învinși. De notat că Marcellus Sommerville și Patrick O’Bryant nu au reușit să repete prestațiile impresionante din partidele anterioare.

Astfel, finala opune pe Overseas Elite – deținătoarea trofeului și Colorado. Meciul se va disputa marți (02.08), tot în New York, fiind transmis în direct de ESPN.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.