Panathinaikos Atena a surclasat Real Madrid în primul meci din playoff-ul Euroligii

Panathinaikos Atena a zdrobit pe Real Madrid în meciul de deschidere al seriei ce opune ocupantele locurilor 4 și 5 la încheierea sezonului regulat al Euroligii masculine – ediția 2017/18. Elenii au învins cu scorul de 95-67.

Partida a demarat în manieră incredibilă pentru un meci de la acest nivel. Verzii s-au desprins la 20-0 în primele cinci minute ale confruntării desfășurate la OAKA în prezența a peste 18.300 spectatori. De aici și până la final nu s-a schimbat aproape nimic.

Madrilenii au înjumătățit deficitul în debutul secvenței a 2-a, dar scorul la jumătatea partidei a fost de 46-30. A urmat un parțial de 31-14 în favoarea lui Panathinikos, pentru a se ajunge la o diferență de peste 30 puncte cu zece minute înainte de final. Real a câștigat ultimul act, în condițiile în care ambii antrenori și-au rotit toți jucătorii înscriși pe foaia de arbitraj.

Învingătorii au avut 61% la aruncările de două puncte și 55% la trei puncte. Nu a mai contat că Panathinaikos a ratat aproape jumătate din aruncările libere de care a beneficiat. Madrilenii au avut doar trei reușite de pe semicerc pentru 16% la acest procedeu.

Mike James a totalizat 24 puncte, 8 recuperări, 3 pase decisive, iar Nick Calathes (foto) a adăugat 11 puncte, 16 pase decisive și 6 recuperări pentru învingători. Cel din urmă a avut mai mult de două treimi din totalul paselor decisive ale lui PAO.

În replică, Trey Thompkins a reușit 12 puncte, 7 recuperări și 3 pase decisive, Anthony Randolph a adăugat 11 puncte, iar Luka Doncic a terminat cu 10 puncte pentru Real. Formația antrenată de Pablo Laso a fost lipsită de serviciile lui Facundo Campazzo, alături de cele mai vechi ale lui Sergio Llull și Ogjnen Kuzmic.

Scorul general este de 1-0. Se joacă pe sistemul cel mai bun din cinci partide. Meciul 2 se dispută joi (19.04), tot la Atena.

Foto: www.euroleague.net

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.