Blog Posts

Giorgos Bartzokas, antrenor Khimki: „Am primit ce am meritat în meciul cu Olympiacos”

Giorgos Bartzokas, antrenorul principal al lui Khimki Moscova, a vorbit despre eșecul categoric suferit în prima etapă a Euroligii masculine – ediția 2018/19, în propriul fief, pe mâna celor de la Olympiacos Pireu. Partida a fost transmisă în direct la DigiSport și a consemnat o prestație colectivă încântătoare în ambele faze ale jocului din partea formației elene. Rezultatul final a fost de 66-87.

Citește mai mult

Probleme între Zalgiris Kaunas și Kirolbet Baskonia în dimineața confruntării directe din prima etapă a Euroligii

Pedro Martinez, antrenorul principal al lui Kirolbet Baskonia, a acuzat, prin intermediul unei postări pe Twitter, pe Zalgiris Kaunas că ar fi înregistrat antrenamentul echipei basce din ziua meciului pe care cele două grupări îl dispută la ora publicării acestui text. Tehnicianul iberic a fost extrem de critic la adresa echipei baltice, în condițiile în care o astfel de acțiune nu este doar lipsită de fair play, ci este interzisă de regulament.

Citește mai mult

Peste 400 de elevi vor participa la a treia ediție a Constanța Streetplay 3×3 Schools Battle

A treia ediție a Constanța Streetplay 3×3 Schools Battle va debuta în acest week-end la Liceul Teoretic Ovidius. Școlile și liceele din Constanța se vor duela pe parcursul a șapte etape, urmând ca cele mai bune echipe la fiecare categorie să participe la marea finală care va fi găzduită în luna noiembrie de City Park Mall.

Citește mai mult

Prima ligă Jr. NBA din România se lansează la Cluj

Federația Română de Baschet a anunțat lansarea primei ligi Jr. NBA în România. Forul de specialitate din țara noastră a demarat un parteneriat cu NBA pentru înființarea unei ligi școlare pentru băieți și fete cu vârste de 10-11 ani.

Iată comunicatul publicat pe site-ul www.frbaschet.ro:

Liga Jr. NBA Romania, organizata in parteneriat cu Banca Transilvania, va avea loc intre scolile primare din Cluj-Napoca, unde fiecare echipa va reprezenta una dintre cele 30 de echipe NBA si va primi tricouri personalizate ale formatiei NBA pentru jocurile lor.

Jr. NBA, programul global de baschet pentru tineri, baieti si fete, transmite abilitatile de baza, precum si valorile de baza ale jocului de baschet la nivel local, in efortul de a contribui la cresterea si imbunatatirea experientei baschetbalistice pentru tineri, antrenori si parinti. in sezonul 2017-2018, valorile si experienta NBA au ajuns la peste 26 de milioane de tineri in 71 de tari prin organizarea de tabere, clinicuri, concursuri, meciuri in cadrul ligilor si evenimente.

Dupa modelul NBA, echipele vor fi impartite in doua conferinte (Est si Vest) si sase divizii. Liga va avea loc in perioada octombrie-decembrie, cu primele opt echipe din fiecare conferinta calificate pentru Play-Off. Primele doua echipe din fiecare conferinta se vor intalni apoi in finalele ligii pentru a determina prima echipa campioana a Jr. NBA League Romania.

Folosind ca vector de promovare NBA, liga va incuraja, de asemenea, valorile Jr. NBA, dintre care amintim munca in echipa, respectul, determinarea si implicarea sociala cu ajutorul meciurilor din cadrul Jr. NBA League, a evenimentelor Jr. Draft si a finalelor ligii, precum si a clinicurilor Jr. NBA.

Va invitam in data de 15 octombrie 2018, ora 16.30, la BTarena pentru a lua parte la evenimentul de deschidere al Jr. NBA League Cluj-Napoca 2018 – draft-ul Jr. NBA League, competitie organizata in premiera in Romania, cu sprijinul Asociatiei Judetene de Baschet Cluj.

Organizatorii evenimentului sunt NBA si Federatia Romana de Baschet, prin Asociatia Judeteana de Baschet Cluj, parteneri fiind Banca Transilvania, Primaria si Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca si Inspectoratul Scolar Judetean Cluj.

Citește mai mult

Tex Winter, creatorul „triangle offense”, s-a stins din viață

Tex Winter, părintele așa numitului „triangle offense” (triunghiul ofensiv), care a stat la baza succeselor înregistrate de echipele Chicago Bulls și Los Angeles Lakers în perioada în care ele au fost antrenate de Phil Jackson, s-a stins din viață. El a plecat dintre noi la vârsta de 96 ani.

Citește mai mult

Staff-ul tehnic al Team USA a fost definitivat pentru evenimentele din 2019 și 2020

USA Basketball a dezvăluit staff-ul tehnic al echipei naționale masculine pentru perioada 2019-2020, cea în care se vor desfășura următoarele ediții ale Campionatelor Mondiale de baschet masculin și Jocurilor Olimpice de vară. Gregg Popovich va colabora cu Steve Kerr, Nate McMillan și Jay Wright.

Citește mai mult

Un nou buzzer beater semnat Aleks Rasic

Aleksandar Rasic a înscris un nou coș decisiv. De această dată valoarea reușitei sale nu este la fel de mare precum în alte cazuri, însă tripla marcată de jucătorul sârb în cursul serii de miercuri (10.10) ne amintește de acele realizări și de faptul că vorbim despre un jucător prin ale cărui vene curge sânge rece.

Citește mai mult

Euroliga masculină – ediția 2018/19 demarează joi (11.10)

Euroliga masculină – ediția 2018/19 pornește la drum în cursul serii de joi (11.10). Similar precedentelor două ediții, competiția supremă din baschetul european la nivel de club reunește 16 echipe, iar sistemul competițional este sub formă de ligă (fiecare cu fiecare în dublă manșă, rezultând 30 de etape).

Citește mai mult

U-BT Cluj-Napoca obține victoria în manșa a 2-a, dar irosește orice șansă de a avansa în grupele FIBA Europe Cup

U-BT Cluj-Napoca a câștigat manșa a 2-a a dublei cu Ironi Ness Ziona, din Israel, în turul al 2-lea preliminar din FIBA Europe Cup – ediția 2018/19. Rezultatul final a fost de 89-88. În tur, formația antrenată de Mihai Silvășan a cedat la o diferență de 13 puncte și a fost învinsă cu scorul general de 167-179. Prin prisma diferenței de 12 puncte la general, deținătoarea Cupei și SuperCupei României nu mai are nicio șansă de calificare în grupele amintitei competiții continentale.

Citește mai mult

Cuza Sport Brăila completează lista echipelor calificate în turul al 2-lea din Cupa României – ediția 2018/19

Cuza Sport Brăila a câștigat și cel de-al 2-lea joc disputat în compania Universității Cluj-Napoca, contând pentru turul inaugural al Cupei României la baschet masculin – ediția 2018/19. Rezultatul partidei desfășurate miercuri (10.10), la mai puțin de 24 ore de la prima confruntare, a fost de 71-47. Astfel, scorul general a fost de 156-99.

Citește mai mult

Următorul meci al echipei naționale de baschet masculin va fi găzduit la Oradea

Următorul meci oficial pe care echipa națională de baschet masculin a României îl va susține este programat pentru data de 29 noiembrie anul curent. Adversar este Kosovo, iar jocul contează pentru precalificările FIBA EuroBasket 2021.

Citește mai mult

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.