Olympiacos Pireu nu s-a prezentat la derby-ul cu Panathinaikos Atena

Panathinaikos Atena a obținut victoria prin forfait, deoarece Olympiacos Pireu nu s-a prezentat la meciul direct de duminică (17.03), așa cum a anunțat. Rezultatul contează pentru sezonul regulat al campionatului Greciei. Jocul ar fi trebuit să se dispute în sala lui Olympiacos.

Gazdele au anunțat că nu se vor prezenta la meci și nu au pus bilete în vânzare pentru acest joc întrucât a fost delegată o brigadă de arbitri alcătuită din greci, contrar solicitărilor lui Olympiacos după retragerea consemnate la pauza meciului cu tradiționala rivală, contând pentru semifinalele Cupei Greciei.

Din rațiuni de securitate delegația lui Panathinaikos nu s-a prezentat la Peace and Friendship Stadium, sala lui Olympiacos, ci la sediul ligii profesioniste de baschet din Grecia. Ca o coincidență, sediul acestui organism este chiar în complexul OAKA, lângă sala lui Panathinaikos. Reprzentanții lui PAO au zăbovit 15 minute la ora anunțată pentru startul partidei, după care s-au deplasat la propria sală pentru un antrenament. Între timp, Olympiacos Pireu a efectuat un antrenament în propria sală.

Olympiacos Pireu va fi penalizată cu șase puncte în campionatul Greciei pentru decizie de a nu se prezenta la acest meci. Această penalizare se adaugă la cele șase puncte penalizare deja acordate pentru retragerea din cupă. Dacă nu se va prezenta la un al 2-lea meci de campionat, Olympiacos va fi retrogradată din primul eșalon al baschetului elen.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.