Actualizare. Batum s-a înțeles cu Charlotte, va juca la turneul preolimpic

1 iulie

Nicolas Batum a semnat un nou contract cu Charlotte Hornets. Acesta are valabilitate pe următorii cinci ani, perioadă în care francezul va încasa 120 milioane dolari. Batum va avea opțiunea rezilierii contractului după cel de-al 4-lea sezon.

Înțelegerea s-a făcut prin telefon, ca urmare a prezenței lui Batum în Dallas, pentru a demara negocieri cu Mavericks. Acestea s-au încheiat ca urmare a deciziei lui Batum de a rămâne alături de Charlotte pe o sumă impresionantă.

În urma acestei situații, Batum se poate deplasa la Manila, acolo unde îl așteaptă echipa națională. Franța participă în Filipine la turneul preolimpic, programat să demareze la începutul săptămânii viitoare.

30 iunie

Nicolas Batum nu a efectuat deplasarea cu echipa națională a Franței la Manila, acolo unde este programat să se desfășoare unul dintre turneele preolimpice de baschet masculin. Jucătorul amintit este agent liber și a fost contactat de Dallas Mavericks pentru o întâlnire în cadrul căreia este de așteptat ca francezului să i se propună în contract.

Batum vine după un sezon de excepție, alături de Charlotte Hornets. El a avut medii de 15 puncte, 6.1 recuperări și 5.8 pase decisive pe partidă. În vârstă de 27 ani, Nicolas evoluează la poziția 3 și este considerat o variantă optimă pentru înlocuirea lui Chandler Parsons, la Mavericks.

Dacă cele două părți vor ajunge la un acord în timp util, Batum ar urma să se alăture naționalei Hexagonului pentru participarea la turneul preolimpic de la Manila. În caz contrar, antrenorul Vincent Collet îl va înscrie pe Edwin Jackson în locul extremei din NBA. Franța a plecat în Filipine cu 12 jucători, fără Batum, însă cu Antoine Diot în continuare accidentat.

Turneul preolimpic de la Manila demarează pe 5 iulie.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.