Nașterea jocului de baschet în cuvintele inventatorului

Jocul de baschet a luat naștere pe data de 21 decembrie 1891. El a fost inventat de către Dr. James Naismith, profesor de Educație Fizică și Sport originar din Canada. Acesta profesa în Springfield, statul Massachusetts, la YMCA.

În cadrul documentarului Basketball A Love Story, este difuzată o înregistrare audio în care inventatorul jocului de baschet a descris cum a organizat primul meci din istoria disciplinei:

„În iarna anului 1891, din cauza unor căderi de zăpadă abundente, specifice zonei New England, am convocat studenții la ora de Educație Fizică în sală.

I-am împățit pe băieți în două echipe de nouă jucători fiecare și le-am dat o minge veche de fotbal (soccer). Am agățat două coșuri de fructe, câte unul la cele două capete ale sălii. Le-am explicat că ideea jocului este să arunce mingea în coșul pe care cealaltă echipă îl protejează. Așa a început primul meci de baschet.

Primele efecte au fost vizibile. Studenții au început să se împingă, lovească și rănească reciproc. Înainte să îi despart, un băiat a fost făcut knockout, mai mulți s-au ales cu ochii vineți, iar unul a avut umărul dislocat. În pofida rănilor vizibile, tinerii au insistat că doresc să continue să joace baschet.

Prin urmare, am fost nevoit să implementez noi reguli, pentru a preveni rănirile între studenți în lupta pentru minge. Cea mai importantă regulă introdusă a fost interzicerea alergatului cu mingea în mână. Această inovație a eliminat bruscarea și împingerea celui care avea mingea în control. Implementarea acestor reguli ne-a oferit un sport curat și elegant.”

Așa a luat naștere acea disciplină care la distanță de 127 ani, o lună și două săptămâni are cel mai mulți practicanți la nivel global. Dovada vie că baschetul chiar este o veritabilă poveste de dragoste, așa cum se numește documentarul regizat de către Dan Klores și distribuit de ESPN Films în 62 de episoade scurte (ce variază între 5 și 30 minute).

Primul regulament al jocului de baschet, redactat de către Dr. James Naismith, a cuprins 13 reguli de bază.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.