Nana Foulland este noul jucător al lui U-BT Cluj-Napoca

Nana Foulland este noul jucător al U-BT Cluj-Napoca. El se află la primul contact cu baschetul românesc. Spre deosebire de ceilalți jucători legitimați de echipele din LNBM în această perioadă, Foulland este un baschetbalist tânăr, fără experiență, însă dornic și capabil de afirmare.

În vârstă de 23 ani, înalt de 2.07 metri, Foulland evoluează pe post de pivot. Noul jucător al ardelenilor a evoluat pentru Universitatea Bucknell în NCAA, fiind desemnat cel mai bun jucător și cel mai bun jucător defensiv al sezonului 2016/17. De asemenea, a fost inclus în echipa ideală a Patriot League în 2017/18. El este originar din New York.

Cariera profesionistă a lui Nana Foulland a demarat în acest sezon. El a jucat pentru Ironi Nahariya, în primul eșalon din Israel. Foulland a jucat 14 partide în Winner League, având medii statistice de 8.1 puncte și 6.6 recuperări pentru 12.9 la eficiență în 20 minute pe partidă.

Foulland este jucător de interior. El nu a executat nicio aruncare de trei puncte în campionatul din Israel, având 46/78 pentru 59% la aruncările de două puncte, respectiv 21/45 pentru 47% la linia de pedeapsă. Rămâne de văzut cum se vor împărți minutele la oamenii mari în condițiile în care Clujul mai are doi pivoți clasici străini în Jason Washburn și Tony Easley.

Mihai Silvășan, antrenorul lui U-BT Cluj-Napoca, a declarat pentru site-ul oficial al clubului că acesta a fost ultimul transfer perfectat de ardeleni în acest sezon. Reamintim că deținătoarea Cupei și SuperCupei României l-a legitimat și pe Alhaji Mohammed.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.