BC Mureș învinge Politehnica Iași în efectiv redus

BC Mureș a câștigat restanța cu Politehnica Iași, din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2017/18. Partida a avut loc sâmbătă (10.02), la Sala Sporturilor Tîrgu Mureș și s-a încheiat cu scorul de 84-78.

Ardelenii au câștigat primul act cu scorul de 19-14, însă moldovenii au replicat cu un parțial de 26-19. Ieșenii conduceau la pauză cu scorul de 40-38. Repriza secundă a fost controlată de gazde cu o scurtă perioadă în care vizitatorii au trecut la conducere. Mureșul nu s-a desprins la mai mult de trei posesii, însă a gestionat finalul și s-a impus la șase lungimi.

Raportul aruncărilor libere executate a fost de 30-11 în favoarea gazdelor. Ieșeii au avut cu aproape zece procente mai mult la aruncările din acțiune și au marcat de 33 ori, față de cele doar 24 ale lui BC Mureș. Toate punctele învingătorilor au fost marcate de cvintetul de start!

Dino Pita a totalizat 29 puncte, 6 pase decisive, 4 recuperări, Norbert Steff a bifat 17 puncte, Szabolcs Santa a izbutit 16 puncte, 16 recuperări, iar Bogdan Stăncuț a încheiat cu 16 puncte, 4 pase ecisive pentru învingători. BC Murel a rotit șapte oameni, primii cinci având peste 34 minute de joc fiecare.

În replică, nou venitul Andrija Bojic a reușit 26 puncte, 8 recuperări, 3 pase decisive, 3 intercepții, 2 capae, jaleel Jackson a terminat cu 18 puncte, 7 recuperări, 4 intercepții, iar celălalt nou venit, Tayloe Taylor a terminat cu 13 puncte, 5 pase decisive, 3 intercepții pentru Politehnica Iași.

BC Mureș are 6-11 la general și oprește o serie de șase înfrângeri consecutive. În schimb, Politehnica Iași are 1-13 la general și suferă al 5-lea eșec consecutiv. Acesta a fost penultimul meci în deplasare pentru echipa din Moldova în prima fază a sezonului regulat.

Acesta a fost un meci important în lupta pentru evitarea retrogradării. Este tot mai neclar dacă Mureșul va evita falimentul, însă din punc de vedere sportiv a obținut un avantaj de cinci victorii în fața uneia dintre principalele contracanditate la evitarea locurilor 11-12.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.