Miodrag Perisic nu mai este antrenorul Timișoarei. Locul său a fost luat de Cristi Bota!

Miodrag Perisic nu mai este antrenorul lui SCM Timișoara. Anunțul a fost făcut de clubul alb-violet în cursul serii de joi (06.12), la trei zile de la eșecul suferit pe teren propriu cu CSM CSU Oradea, scor 76-99, în etapa a 8-a din GVA LNBM 2018/19.

Perisic s-a alăturat Timișoarei în această vară și este primul care se desparte de clubul bănățean. Contingentul de jucători nu a suferit modificări de la startul sezonului competițional. SCM Timișoara a obținut două victorii în primele opt etape și se află pe locul al 7-lea, păstrând șanse de calificare în TOP 6.

„După meciul cu Oradea, care – după părerea mea și a celor din club – a fost cel mai slab din acest campionat, ne-am gândit foarte bine la situația echipei noastre și a venit momentul să luăm o decizie. Avem șase meciuri pierdute, în opt etape. Stând de vorbă cu toată lumea, chiar și cu jucătorii, am ajuns la soluția de a încheia colaborarea cu antrenorul, pentru a da un nou suflu echipei. Urmează o lună decembrie foarte grea, cu multe meciuri și sper ca luând această decizie să ajungem pe linia de plutire.

Îmi pare rău de Mișa, este o persoană la care țin mult. A fost dorința mea să-l aduc în vară și mi-aș fi dorit ca drumul să fie mai lung, dar asta este viața antrenorilor. Atunci când nu ai rezultate, riști să nu mai poți continua” a declarat Ilie Trițoiu, președintele secției de baschet SCM Timișoara.

Timișoara a fost cea de-a 4-a echipă antrenată de Mișa Perisic în România. El a mai pregătit pe U Mobitelco Cluj-Napoca, CS Otopeni și CSU Sibiu.

Totodată s-a anunțat că funcția de antrenor principal va fi preluată de Cristian Bota. Acesta a mai fost principal în calitate de interimar în perioada de tranziție de la Nenad Mandic la Tudor Costescu, în cursul sezonului competițional 2016/17.

”Cristian Bota este de mulți ani în club și cunoaște bine jucătorii. Are experiență ca antrenor, a fost vreme îndelungată antrenor secund, alături de nume importante. În acest moment, echipa are de nevoie de Cristi în primul rând pentru atmosferă. În ultimul timp, atmosfera a fost încordată și sunt convins că el poate rezolva și această problemă” a declarat același Trițoiu.

Aceasta este prima schimbare de antrenor în actuala ediție a Ligii Naționale de baschet masculin. Numărul antrenorilor străini în GVA se reduce la doi. Este vorba despre Sașa Ocokoljic la Steaua București, respectiv Aco Todorov, la SCM U Craiova.

Primul meci al Timișoarei în noua configurație a staff-ului tehnic are loc luni (10.12), în deplasare, cu U-BT Cluj-Napoca.

Articole din aceeași categorie

1 comentarii On Miodrag Perisic nu mai este antrenorul Timișoarei. Locul său a fost luat de Cristi Bota!

  • Pacat. Era un antrenor bun care facuse Timisoara sa joace in multe momente de la egal la egal cu majoritatea echipelor.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.