Mindaugas Kuzminskas a semnat cu Olympiacos Pireu

Mindaugas Kuzminskas a semnat un contract pe doi ani cu Olympiacos Pireu. El sosește de la AX Olimpia Milano.

Înalt de 2.05 metri și în vârstă de 29 ani, baschetbalistul lituanian evoluează ca extremă. În sezonul 2018/19 a bifat 30 prezențe în Euroliga masculină și a contribuit cu 8.5 puncte și 3.3 recuperări în 17 minute pe partidă. Kuzminskas a terminat sezonul cu 47% la aruncările de trei puncte.

Cariera profesionistă a lui Kuzminskas a demarat în 2006. El a evoluat pentru următoarele echipe: Sakalai, Perlas, Šiauliai, Žalgiris Kaunas, Unicaja Malaga, respectiv New York Knicks.

În opt sezoane la nivel de Euroligă, Mindaugas are 158 apariții cu medii statistice de 8.1 puncte și 3.0 recuperări în 16.5 minute pe partidă pentru 8.3 la eficiență. De asemenea, are un sezon în NBA, cu 69 apariții și medii de 6.2 puncte, 1.8 recuperări și 1.0 pase decisive.

Kuzminskas este al 7-lea jucător transferat de Olympiacos în această vară. Elenii au legitimat cinci americani și un grec. Componența lotului este următoarea:

Fundași – Wade Baldwin, Brandon Paul, Antonio Koniaris, Kevin Punter, Vassilis Spanoulis, Aleksej Pukusevski
Extreme – Mindaugas Kuzminskas, Augustine Rubit, Kostas Papanikolaou, Dimitris Agravanis
Pivoți – Ethan Happ, Nikola Milutinov, Sasha Vezenkov, Georgios Printezis

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.