Mike James aduce victoria pentru A|X Olimpia Milano în meciul cu Anadolu Efes Istanbul

A|X Olimpia Milano a câștigat partida cu Anadolu Efes Istanbul, în confruntarea echipelor care deși în sezonul trecut au fost codașe, în actuala ediție a Euroligii masculine își manifestă pofta de rezultate și dorința de calificare în fazele superioare. Meciul desfășurat vineri (02.11), la Mediolanum Forum, în prezențe a peste 10.000 spectacori, s-a încheiat cu scorul de 81-80.

Mike James (foto) a marcat coșul victoriei, unul de trei puncte, în penultima secundă din timpul regulamentar. Italienii au condus tot meciul, având un avantaj maxim de 15 puncte în sfertul al 2-lea. Lombarzii au terminat prima jumătate cu un alt buzzer-beater, semnat de către Curtis Jerrells. La intrarea în sfertul 4, scorul era de 68-54 în favoarea elevilor lui Simone Pianigiani, același James transformând o altă aruncare de trei puncte pe sirena ce a anunțat finalul sfertului al 3-lea. Așadar, italienii au înscris nouă puncte în acest meci din aruncări de trei puncte consemnate la finalul timpului de joc (din sferturile 2, 3 și 4).

Turcii nu au renunțat, iar cu două minute și 22 secunde înainte de final, pe fondul unui parțial de 24-8, completat de aruncările libere ale germanului Tibor Pleiss, Anadolu Efes a preluat conducerea. Milano a egalat la 78, însă formația din Istanbul a revenit la conducere, prin Rodrigue Beaubois, după care James și-a asumat o acțiune individuală pe care a fost aproape să o irosească.

James a terminat cu 15 puncte, 6 pase decisive și 5 recuperări. El a avut patru posesii pierdute și a terminat partida cu 4/20 (!) la aruncările din acțiune, respectiv 2/10 la trei puncte. Așadar, înaintea reușitei decisive, fundașul american avea 3/19 din acțiune, respectiv 1/9 de la mare distanță!

Vlado Micov a adăugat 14 puncte, 5 pase decisive, iar Arturas Gudaitis a terminat cu 13 puncte, 11 recuperări, 3 intercepții pentru învingători. În replică, Adrien Moerman a reușit 23 puncte (10/12 la două puncte), 5 recuperări, Vasilije Micic a adăugat 15 puncte, 7 recuperări, 4 pase decisive, iar Tibor Pleiss a încheiat cu 10 puncte, 7 recuperări pentru Anadolu Efes.

În urmă cu două săptămâni, Efes a învins pe terenul lui Khimki Moscova în manieră asemănătoare modului în care a pierdut de această dată. Atunci, Dogus Balbay a ieșit la rampă cu un coș de trei puncte pe sirenă prin care turcii au triumfat în capitala Rusiei. În urmă cu o săptămână, Milano a învins pe aceeași Khimki Moscova, grație celor trei aruncări libere semnate Mike James, jucător ce fusese faultat pe aruncare de trei puncte la minus două puncte cu trei secunde înainte de final.

În urma acestui rezultat, A|X Olimpia Milano are 4-1 la general și se situează pe locurile 3-4, la egalitate cu Fenerbahce. În schimb, Anadolu Efes Istanbul ajunge la 3-2, fiind la egalitate cu alte trei echipe.

Foto&video: www.euroleague.net

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.