Mike Budenholzer este noul antrenor al lui Milwaukee Bucks

Mike Budenholzer va fi noul antrenor principal la Milwaukee Bucks. Informația nu este oficială, însă presa americană citează surse din cadrul ligii. Reputatul jurnalist Adrian Wojnarowski a fost primul care a dat știrea.

Budenholzer va semna un contract pe patru sezoane. Decizia de a-l angaja pe fostul tehnician al lui Atlanta Hawks a venit la câteva ore după ce antrenorul a luat micul dejun cu Giannis Antetokounmpo și Khris Middleton, liderii din teren ai lui Bucks în ultimul sezon.

Anterior, mai exact marți, conducerea lui Milwaukee a avut o întâlnire cu Budenholder la New York. Înaintea luării decizie, conducerea clubului a încurajat o întâlnire între Budenholzer și cei mai importanți jucători ai echipei. Ulterior, aceștia au confirmat conducerii că sunt dornici că lucreze cu acest antrenor.

Este o situație rar întâlnită, însă ea subliniază faptul că pentru Milwaukee Bucks contează părerea lui Antetokounmpo și Middleton. Pe de altă parte, printr-o astfel de mișcare conducerea clubului i-a transmis în mesaj cât se poate de clar lui Giannis cu privire la faptul că este prețuit, iar opinia lui este luată în considerare.

Budenholzer a fost pe lista mai multor echipe din NBA în această primăvară. El a primit acordul lui Atlanta Hawks de a-și negocia următorul contract după ce părțile au convenit că este mai bine să-și separe drumurile. Amintitul tehnician s-a aflat pe lista lui Phoenix Suns și New York Knicks, pentru ca la începutul acestei săptămâni să aibă o întâlnire cu Toronto Raptors.

Cariera lui Mike Budenholzer a cuprins 17 sezoane în calitate de antrenor asistent la San Antonio Spurs. El a contribuit la patru titluri NBA și a câștigat apreciere la nivelul întregii ligi pentru pregătirea sa tactică. Budenholzer a fost angajat pentru prima dată ca antrenor principal în 2013, de Atlanta Hawks.

A avut patru calificări în playoff, fiind desemnat cel mai bun antrenor al sezonului 2014/15, atunci când echipa amintită a jucat finala Conferinței Est. În ultimul sezon, după ce s-a despărțit de aproape toate piesele de bază, Budenholzer a obținut doar 24 victorii și a ratat pentru prima dată calificarea în playoff.

Atlanta Hawks au ratat playoff-ul pentru prima dată după zece sezoane. Gruparea din statul Georgia a anunțat recent numirea lui Lloyd Pierce în funcția de antrenor principal. Acesta sosește de la Philadelphia 76ers, unde a fost asistent, fiind la primul angajament ca principal în NBA.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.