Luke Walton a fost demis de la cârma lui LA Lakers

Luke Walton nu mai este antrenorul lui Los Angeles Lakers. El a fost demis la câteva zile de la demisia lui Magic Johnson din funcția de președinte al clubului. Această succesiune de evenimente, dublată de zvonurile cu privire la înlocuitor, evidențiază cât se poate de clar lupta pentru supremație în interiorul organizației odinioară conduse de regretatul Dr. Jerry Buss.

De altfel, sub o formă sau alta, în interiorul lui Los Angeles Lakers se duc lupte necontenite de la trecerea în neființă a celui care a instrumentat „Showtime Lakers” în anii 80. La un moment dat a fost vorba inclusiv despre o dispută între copiii lui Buss pentru preluarea puterii în cadrul celebrei francize. Între timp lucrurile s-au stabilizat din acest punct de vedere, însă venirea lui LeBron James a adus, alături de o legendă a baschetului, o serie de noi probleme clubului californian.

Lakers au anunțat că despărțirea de Walton se consemnează cu acordul părților. Devine tot mai limpede că Tyronn Lue este principala opțiune a lui LeBron James pentru funcția de antrenor principal. Cei doi au colaborat la Cleveland Cavaliers, câștigând un titlu NBA după demiterea la mijlocul respectivului sezon a lui David Blatt.

Rămâne de văzut dacă copierea rețetei ce a adus, în cele din urmă, un titlu NBA celei mai modeste francize din istoria (cel puțin) recentă a ligii nord-americane de baschet masculin, este cea potrivită pentru un club cu o istorie atât de bogată precum Lakers. Pentru moment, cel puțin, echipa din LA acceptă să se despartă de omul care i-a adus cinci titluri NBA și faimă pe măsură.

Luke Walton (stânga) alături de Magic Johnson

Jurnalistul Adrian Wojnarowski a notat că a 2-a opțiune pentru postul de antrenor al lui Lakers este Monty Williams.

În ceea ce îl privește pe Walton, acesta este una dintre opțiunile lui Vlade Divac pentru funcția de antrenor principal la Sacramento Kings. Reamintim că Walton a ocupat funcția de antrenor în locul lui Steve Kerr în perioada în care acesta nu a putut fi alături de Golden State Warriors din cauza problemelor de sănătate. Activitatea lui Walton la cârma lui Warriors a atras atenția lui Lakers în 2016.

Lista antrenorilor demiși la încheierea sezonului regulat al ediției 2018/19:

Larry Drew a fost demis de la cârma lui Cleveland Cavaliers. El preluase funcția în debutul actualului sezon.

JB Bickerstaff a fost înlăturat de la Memphis Grizzlies. Cele două părți au colaborat aproape două sezoane.

Dave Joerger a fost demis de Sacramento Kings în pofida unui sezon solid, echipa clasându-se pe locul 9 în redutabila Conferință Vest. El a petrecut trei sezoane la cârma echipei din capitala Californiei.

Walton devine al 4-lea antrenor demis în această primăvară în NBA. El a petrecut trei sezoane alături de Lakers.

Este de așteptat ca și alți antrenori să fie demiși în următoarea perioadă, fiind deja o modă ca echipele din NBA să se descotorosească de antrenori în lunile aprilie și mai.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.