Kristaps Porzingis este noul coleg de echipă al lui Luka Doncic la Dallas Mavericks!

Dallas Mavericks au anunțat pe cale oficială transferul lui Kristaps Porzingis. Letonul se alătură astfel lui Luka Doncic, cei doi numărându-se indiscutabil în capul listei celor mai atractivi jucători europeni cu angajament în NBA.

Potrivit anunțului, Dallas îi primește la pachet pe Tim Hardaway Jr, Courtney Lee și Trey Burke. În schimb, New York Knicks îi obține pe Dennis Smith Jr, DeAndre Jordan, respectiv Wesley Matthews, alături de două opțiuni viitoare în primul tur al NBA Draft.

Foto: Adam Hunger-USA TODAY Sports

Porzingis nu a mai jucat din 6 februarie 2018. Așadar, letonul nu a mai jucat de un an întreg, el accidentându-se grav la genunchi într-un meci pierdut cu Milwaukee Bucks. Balticul a fost operat și este aproape de finalul programului de recuperare, astfel încât este de așteptat să debuteze cât de curând.

Kristaps Porzingis se află în ultimul an din contractul de debutant pe care l-a semnat la scurt timp după ce a fost ales în NBA Draft 2015. Jucătorul înalt de 2.21 metri are 23 ani și a fost ales cu opțiunea a 4-a de către New York Knicks. El evoluează la pozițiile 4-5, fiind un jucător extrem de talentat și care dispune de un vast arsenal ofensiv.

Antrenorul Rick Carlisle, s-a declarat încântat de oportunitatea de a-i ghida de pe margine pe Luka și Kristaps. El a declarat că acest tandem îi amintește de cel pe care Dallas l-a avut în urmă cu două decenii, atunci când jucau Steve Nash și Dirk Nowitzki. De altfel, încă de la debutul în NBA, Porzingis a fost comparat ca stil de joc cu Nowitzki, germanul considerat de mulți drept cel mai bun jucător european din istoria baschetului.

Chiar dacă se anunță vremuri interesante pentru Dallas, Porzingis urmând să fie coleg cu Doncic în ceea ce se anunță un tandem super talentat și potent, trebuie notat că New York Knicks sunt marii câștigători ai acestei mutări. Dincolo de afirmațiile președintelui Steve Mills, potrivit căruia Porzingis nu a mai dorit să rămâne în New York, în vara acestui an Knicks vor avea la dispoziție 70 milioane de dolari la plafonul salarial.

Asta înseamnă că echipa din New York poate să atragă nume importante prin „free agency”. Mai mult, vorbim despre cea mai mare piață din lumea baschetului, orașul New York fiind un magnet pentru marile companii care și-ar dori asocierea cu nume importante din baschetul profesionist.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.