Kevin Durant va lipsi și la Meciul 4 al finalei NBA 2019

Golden State Warriors sunt conduși cu 2-1 la general în finala NBA 2019. Campioana în exercițiu găzduiește Meciul 4 al seriei cu Toronto Raptors, însă va juca din nou fără Kevin Durant.

Potrivit lui Steve Kerr, antrenorul californienilor, Durant nu va fi apt pentru această partidă, programată a se desfășura la Oracle Arena din Oakland. KD nu a mai jucat din Meciul 5 al semifinalei Conferinței Vest, cu Houston Rockets. Așadar, el a absentat la ultimele opt meciuri ale lui Golden State.

În schimb, tehnicianul lui Warriors este optimist cu privire la disponibilitatea lui Klay Thompson. Acesta a lipsit la Meciul 3, astfel încât Golden State a avut mari probleme în defensivă, în timp de atacul s-a concentrat aproape exclusiv asupra lui Stephen Curry. Kevon Looney nu va mai juca în acest sezon, fiind accidentat la rândul său.

Se întâmplă pentru a 59-a oară în istorie ca scorul general al finalei NBA să fie de 2-1 după primele trei partide. Echipa care conduce în acest punct al seriei finale a câștigat titlul de 47 ori, pierzându-l în 11 situații. De notat însă că din 2011 și până în prezent s-au consemnat șase astfel de situații, echipa condusă cu 2-1 reușind să câștige titlul de patru ori!

Meciul 4 are loc în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, cu începere de la ora 4:00. Confruntarea este transmisă în direct la Telekom Sport.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.