Kevin Durant și Terry Rozier marchează coșuri decisive pentru Warriors și Celtics

Kevin Durant a avut ultimul cuvânt de spus în seara specială de retragere a numerelor purtate de Kobe Bryant în cei 20 ani de carieră profesionistă. Superstarul campioanei NBA în exercițiu a marcat o aruncare de la semidistanță pe finalul reprizei de prelungiri pentru a consfinți victoria lui Golden State Warriors, scor 116-114, la Staples Center, în compania lui Los Angeles Lakers.

Reușita lui Durant a fost dublată de capacul lui David West la Lonzo Ball, intervenție ce a prevenit disputarea unei noi reprize suplimentare. Durant a totalizat 36 puncte, 11 recuperări, 8 pase decisive și 3 capace pentru Warriors, care au jucat și de această dată fără Stephen Curry, Draymond Green și Zaza Pachulia.

Klay Thompson a adăugat 17 puncte, 10 recuperări, iar Omri Casspi a bifat 14 puncte cu 10 recuperări pentru Warriors. Kyle Kuzma a replicat cu 25 puncte, 6 recuperări în contul celor de la Lakers.

Warriors au 24-6 la general, după ce au bifat cea de-a 9-a victorie consecutivă. În schimb, Lakers au ajuns la 10-18.

Prima poziție în Vest este păstrată de Houston Rockets. Texanii au repurtat cel de-al 14-lea succes înlănțuit, scor 120-99, în confruntarea cu Utah Jazz.

Eric Gordon a reușit 33 puncte, iar Clint Capela a terminat cu 24 puncte și 20 recuperări pentru texani. Contribuții remarcabile au avut Chris Paul, James Harden și Trevor Ariza. În replică, Rodney Hood a terminat cu 26 puncte, 4 pase decisive pentru Jazz.

Rockets au 25-4 la general după acest nou succes, pe prima poziție în NBA. În schimb, Jazz sunt la 14-17, pe locul 9 în Vest.

Seara de luni (18.12) a cuprins alte meciuri încheiate la diferențe de o posesie.

Boston Celtics au învins pe terenul Indianei Pacers, scor 112-111.

Terry Rozier – autor al unei intercepții la aceeași fază – a finalizat un slam dunk în penultima secundă a meciului pentru a aduce victoria verzilor, care au ajunsla 26-7 la general. Pacers au 17-14.

Chicago Bulls au învins pe Philadelphia 76ers, scor 117-115.

Nikola Mirotic a totalizat 22 puncte, 13 recuperări în 26 minute, venind de pe bancă pentru cea de-a 6-a victorie consecutivă a taurilor. Ei au 9-20 la general și se situează pe locul 14 în Est. Sixers au beneficia de 27 puncte, 8 recuperări în 31 minute din partea lui Dario Saric. Această echipă a ajuns la 14-15.

Oklahoma City Thunder au învins pe Denver Nuggets, scor 95-94.

Russell Westbrook a marcat o aruncare liberă cu două secunde înainte de final, suficientă pentru a separa cele două formații. MVP-ul sezonului precedent a avut 38 puncte, 9 recuperări, 6 pase decisive și 3 intercepții într-un meci în care Carmelo Anthony a avut 4 puncte în 31 minute de joc. Thunder au 15-15, iar Nuggets sunt la 16-14.

Minnesota Timberwolves au învins pe Portland TrailBlazers, scor 108-107, la capătul unui meci extrem de echilibrat.

Jimmy Butler a transformat două aruncări libere cu care a adus pe Wolves definitiv la conducere, când mai erau două secunde pe timpul de joc. S-au consemnat trei schimbări la conducere în ultimul minut, învingătorii recuperând în prealabil un deficit de zece puncte în șase minute. Timberwolves au 18-13 la general, iar Blazers sunt la 16-14.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.