Joel Bolomboy este noul jucător al lui CSKA Moscova

CSKA Moscova a anunțat legitimarea lui Joel Bolomboy. În vârstă de 24 ani, înalt de 2.06 metri, jucătorul amintit evoluează la pozițiile 4-5.

Născut la Donetsk, din tată congolez și mamă rusoaică, Bolomboy s-a stbilit alături de părinți în SUA pe când avea doar patru ani. El a studiat în țara adoptivă, unde a deprins tainele baschetului, jucând la nivel de liceu, universitar și profesionist.

Absolvent al Weber State, în 2016, Joel a fost ales cu opțiunea a 52 în NBA Draft-ul din același an de către Utah Jazz. A petrecut două sezoane în NBA, jucând pentru Utah și Milwaukee, perioadă în care a bifat doar 20 prezențe. De altfel, Bolomboy a avut 2 way contract, fiind trimis să joace în G-League pentru sateliții celor două grupări.

Bolomboy a fost dorit la CSKA încă de anul trecut conform afirmațiilor antrenorului Dimitris Itoudis. Clubul moscovit a anunțat că noul jucător va evolua în calitate de jucător autohton, urmând să folosească pașaportul rusesc, dat fiind faptul că mama lui este originară din Rusia.

Acesta este al 4-lea transfer al verii pentru CSKA Moscova. Primii trei sunt Daniel Hackett, Alec Peters și Ivan Ukhov. Moscoviții au zece jucători din sezonul trecut sub contract.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.