Jerry West, sigla NBA

Jerry West, omul a cărui siluetă este pe sigla NBA, a fost unul dintre cei mai buni jucători de baschet ai generației sale. A jucat în liga profesionistă între 1960 și 1974, după ce în NCAA a evoluat pentru West Virginia, între 1957 și 1960.

A fost campion NBA în 1972 și este singurul jucător din istorie care a fost desemnat MVP al unei finale pierdute, în 1969. Poreclit Mr. Clutch – pentru capacitatea de a juca sub presiune, The Logo – pentru faptul că după silueta sa a fost creată sigla NBA, respectiv Mr. Outside – pentru calitatea de a marca de la semidistanță și distanță în vremuri în care orice aruncare din acțiune valora două puncte.

Jerry West, unul dintre cei mai buni jucători de baschet ai anilor 60

West a fost inclus de 12 ori în echipa ideală a sezonului în NBA și a participat de 14 ori la All Star Game. Deține recordul absolut de puncte marcate într-o serie de playoff, cu 46.3 puncte pe meci. Jerry a făcut parte din lotul SUA la Jocurile Olimpice din 1960, contribuind la câștigarea medaliei de aur în dauna Uniunii Sovietice, la capătul unui meci extrem de dur din punct de vedere fizic.

West a explicat, pe scurt, ce anume l-a făcut atât de bun în jocul de baschet:

„Am avut această ambiție, această dorință de a juca. Era imposibil să o controlez. Tot ce mi-am dorit întotdeauna a fost să fiu pe teren. Pentru mine baschetul este ceva imposibil de explicat în cuvinte. Jocul de baschet are o frumusețe aparte. În ochii mei și în mintea mea este cel mai frumos lucru. Are o parte de finețe, de clasă, ceva cu care nimic cu se poate compara.

Baschetul a fost evadarea mea. A fost locul în care am putut întotdeauna să mă simt special.”


A marcat peste 25.000 puncte în NBA, iar după retragere a ajutat jucătorii și echipele din postură de oficial. El a făcut parte din staff-ul unor echipe care între 1980 și 2017 au câștigat șapte titluri NBA.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.