Imaginea Ligii Adriatice atinge un minim istoric după finala dintre Steaua Roșie și Buducnost

Finala Ligii Adriatice 2019 și cele consemnate în ultimele trei meciuri ale seriei dintre Steaua Roșie Belgrad și Buducnost Podgorica ar putea conduce la o situație foarte dificil de gestionat pentru conducerea competiției. Incidentele înregistrate la hotelurile în care au fost cazate cele două echipe, dar mai ales întâmplările din incinta arenelor la Meciurile 3 și 5 ale finalei au condus la un război deschis între cele două cluburi.

Kresimir Novosel, managerul general al Ligii Adriatice, a declarat următoarele la încheierea finalei:

„Relația dintre cele două cluburi implicate nu este normală. Nu are nicio legătură cu o rivalitate sportivă. Firește, conducerea ligii este vinovată din perspectiva ambelor cluburi, așa cum este vinovată ori de câte ori se întâmplă ceva negativ. Nu ne vom ascunde și ne vom asuma responsabilitatea pentru greșelile noastre, dar fără îndoială și cele două cluburi au propria lor parte de vină. Mai mult, proprietarii celor două echipe au partea lor de vină pe care trebuie să și-o asume.

De-a lungul playoff-ului Ligii Adriatice (n.r. alcătuit din semifinale și finală) s-au dictat amenzi în valoare de 100.000 euro. Acestea au fost plătite de cluburi integral. Așadar, pentru cluburile care au ajuns la acest nivel al competiției banii nu reprezintă o problemă. De altundeva izvorăște problema.

Finala de anul trecut, disputată între aceleași echipe, a fost extrem de urâtă din punct de vedere organizatoric. Ce s-a întâmplat în acest an este însă mult mai grav. Vă pot spune că imaginea Ligii Adriatice în acest moment a atins un minim istoric. Este incalificabil unde s-a ajuns.

Pot să vă spun că Liga Adriatică nu este alcătuită doar din aceste două echipe. Vom avea o Adunare Generală la mijlocul lunii mai și atunci vom încerca să găsim soluții de a continua competiția. În acest moment nu sunt convins că Liga Adriatică va continua să existe. Este o chestiune de supraviețuire pentru această competiție.”

După încheierea finalei Ligii Adriatice ambele cluburi angrenate în competiție au emis comunicate oficiale acuzându-se reciproc. Difuzarea acelor comunicate este o jignire la adresa omului pasionat de sport.

Exact așa cum a subliniat Novosel, niciunul dintre cluburi nu își asumă responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat. Totuși, pe baza imaginilor video surprinse la Meciurile 3 și 5 ale finalei Ligii Adriatice se poate desluși cât se poate de clar că delegațiile echipelor vizitatoare au fost expuse la niște riscuri uriașe și doar o minune a făcut ca lucrurile să nu degenereze grav. Acele partide nu ar fi trebuit să se joace date fiind condițiile existente în cele două arene la ora respectivelor partide.

Cei care au asistat la meciuri din Euroligă găzduite în spațiul ex-iugoslav de-a lungul timpului au putut să vadă ce măsuri de securitate severe s-au luat atât în preajma arenei, cât și în interiorul acesteia. Lucrurile nu au fost aceleași la meciurile din finala Ligii Adriatice, o sumedenie de prezențe dubioase fiind surprinse la nivelul parchetului în cadrul acestor partide.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.