Harden strălucește, iar Houston obține prima victorie în acest sezon cu Golden State

Houston Rockets au câștigat Meciul 4 al seriei cu Golden State Warriors în finala Conferinței Vest. Texanii au fost confruntați cu eliminarea, dar au reacționat excelent încă din deschiderea partidei pentru a se impune cu scorul de 128-115.

După un parțial de 12-0, formația pregătită de Kevin McHale nu a privit în urmă și s-a încins pentru 45 de puncte în primele 12 minute de joc. Golden State a reușit să replice cu doar 22 puncte în prima secvență. Californienii au echilibrat jocul în sfertul al 2-lea, dar Rockets au menținut un avantaj de zece puncte la intrarea în sfertul al 3-lea.

Houston s-a desprins din nou, James Harden fiind principalul catalizator al ofensivei formației gazdă. În pofida faptului că a pierdut lupta la recuperare ofensivă (4-10), echipa din Texas a controlat jocul până la final pentru o victorie convingătoare și una care reaprinde speranțele pentru Rockets.

Stephen Curry a căzut pe ceafă la o fază de apărare în care a încercat să sară la capac din spate, dar adversarul, Trevor Ariza, a făcut o fentă de aruncare. Superstarul lui Warriors a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar a revenit pe parchet și a încheiat meciul în teren.

James Harden a avut 45 puncte, 9 recuperări, 5 pase decisive, 2 intercepții, 2 capace, Dwight Howard a adăugat 14 puncte, 12 recuperări, 2 intercepții, 2 capace, iar Josh Smith a bifat 20 puncte pentru învingători. Klay Thompson a avut 24 puncte, Stephen Curry a terminat cu 23 puncte, iar Draymond Green a bifat 21 puncte, 15 recuperări, 5 capace și 4 pase decisive.

Golden State a pierdut în pofida celor 20 coșuri de trei puncte cu procentaj de 44%.

Este prima victorie în acest sezon pentru Houston în fața californienilor. Primele șapte confruntări directe, patru în sezonul regulat și trei în playoff, au fost adjudecate de Golden State. Pe de altă parte, acesta este al 4-lea meci decisiv pentru Houston în acest playoff și de fiecare dată a câștigat (primele trei datează din seria cu LA Clippers).

Scorul general devine 3-1 pentru Warriors. Seria se întoarce în California pentru Meciul 5.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.