Franklin, Dudzinski și Horne s-au calificat în Super 16 la The Tournament

Will Franklin, campion al României la baschet masculin din postură de căpital al CSM CSU Oradea, s-a calificat în Super 16 la turneul intitulat „The Basketball Tournament”, eveniment ce reunește mulți jucători profesioniști în cadrul unui eveniment ce însumează premii în valoare de două milioane dolari.

Component al echipei Always a Brave, alcătuită în exclusivitate din absolvenți ai universității Bradley, jucătorul care a fost căpitanul lui CSM CSU Oradea în sezonul 2015/16, a obținut două victorii la turneul regional, desfășurat în Chicago.

Aici, Always a Brave a depășit pe 120 Sports cu scorul de 74-68 în primul tur. Franklin a totalizat 17 puncte, 6 recuperări, o intercepție și o pasă decisivă în 29 minute de joc. După acest succes, echipa lui Will a avansat în turul al 2-lea, unde a trecut de Jackson Underdawgs, scor 78-77. În acest meci, Franklin a avut 8 puncte, 4 pase decisive, o intercepție și 3 recuperări în 24 minute de joc.

În echipa Armored Athlete evoluează americanul Dave Dudzinski, noul jucător al echipei Steaua CSM EximBank București. El a avut 12 puncte și 6 recuperări în 19 minute la primul meci, respectiv 18 puncte și 9 recuperări în 16 minute la cel de-al 2-lea meci. Echipa noului jucător al Stelei a repurtat victorii la peste 30 de puncte diferență.

Echipele celor doi jucători nu s-au intersectat în Chicago, ambele calificându-se pentru Super 16, a 2-a fază a atractivului turneu. Tot acolo s-a calificat și Overseas Elite, a 2-a favorită la câștigarea trofeului și premiului. de la turneul regional desfășurat în Charlotte În această echipă evoluează Paris Horne, fost jucător la Energia Târgu-Jiu.

De notat că de la turneul desfășurat în Chicago s-au mai calificat alte două echipe pentru Super 16, eveniment programat a se desfășura în Philadelphia în perioada 21-23 iulie anul curent. Între jucătorii angrenați în echipele câștigătoare la turneul din Chicago se remarcă jucători precum Jason Williams, Mike Bibby, Chandler Parsons, Austin Rivers, Steve Novak, Darius Johnson Odom, Wesley Matthews, Travis Diener, Maurice Acker. Jucători celebri angrenați în alte echipe, calificate pentru Super 16 din alte turnee regionale sunt: Pops Mensah Bonsu, James Gist, James White, Michael Sweetney, Markieff și Marcus Morris, Dionte Christmas, Brad Wanamaker, Rudy Gay, Antonio Graves, Eric Maynor, Larry Sanders, Errick McCollum, DJ Kennedy și alții.

Turneul final se va desfășura la New York, între 30 iulie și 2 august anul curent, fiind transmis în direct de ESPN.

Informații, statistici și impresii de la acest eveniment găsiți pe site-ul thetournament.com. Informații găsiți și AICI.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.